cimilitură definitie

13 definiții pentru cimilitură

cimilitúră sf [At: DOSOFTEI, PS. 256 / V: cinghil~, cinil~, ciumel~, cium~, sânil~ / Pl: ~ri / E: cimili + -itură] (Pfm) 1 Ghicitoare. 2 Joc de cuvinte. 3 Enigmă. 4 Interpretare.
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură.
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură.
CIMILITÚRĂ, cimilituri, s. f. Ghicitoare, la să te vedem dacă mi-i gîci tu cimilitura aceasta: Lată peste lată; peste lată – îmbujorată. CREANGĂ, O. 186. Dar intr-astă băutură Este ș-o cimilitură, Și cimilitura mea Zice, zău, mîndruț-așa... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 517.
cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimilitúră s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
CIMILITÚRĂ s. v. ghicitoare, proverb, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.
CIMILITÚRĂ ~i f. pop. Creație populară, uneori în versuri, cu caracter alegoric și metaforic, care cere identificarea unui obiect sau a unei ființe; ghicitoare. /a cimili + suf. ~tură
cimilitură f. ghicitoare. [V. cimel- cimel!].
cimilitúră și cinilitúră f., pl. ĭ (d. un verb *a cineli, din cinel 2). Est. Ghicitoare, enigmă. – Și cĭum-.
cimilitu s. v. GHICITOARE. PROVERB. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.
cimilitúră, s.f. – v. ciumilitură („ghicitoare”).
cimilitură (ghicitoare) (din vb. cimili + suf. -(i)tură), aplicație a alegoriei ca figură de compoziție (P): „Mama naște fata Și fata pe mamă.” (Apa și gheața; A. Gorovei) Cf. germ.: „Eine Mutter hat mich geboren; bald wird sie von mir neugeboren.” (Wasser – Eiswasser; K., p. 332) Uneori, c. se poate construi și dintr-o metaforă dublă, folosită descriptiv (ceea ce-o face mai greu de dezlegat): „Două jumătăți de blid Într-o margine de crâng.” (Urechile; A. Gorovei)

cimilitură dex

Intrare: cimilitură
cimilitură substantiv feminin