cilibiu definitie

2 intrări

15 definiții pentru cilibiu

celebíu1 sm vz gelep1
celebíu2, ~íe a vz cilibiu
cilibidáchi smi, ai [At: ALECSANDRI, T. 237 / E: cilibiu + -(d)ache] 1-16 (Individ) cilibiu (3-10).
cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.
CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Învechit) Fin, grațios, frumos. Dă-mi o rimă la pădure. – Mure. -... E spălăcită. Dă-mi una mai cilibie. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Pui mai cilibiu și mai frumos ca al meu nicăieri n-am putut afla. MARIAN, O. II 40.
cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibíu adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
cilibíu (cilibíe), adj.1. Nobil, aristocratic. – 2. Elegant, dichisit. – Var. (înv.) celebiu. Mr. cilibi. Tc. çelebi (Roesler 607; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 407; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζελεπής, bg. čelebija, it. celebi (Battisti, II, 842). – Der. cilibilîc, s. n. (politețe, urbanitate). Astăzi ambele cuvinte se folosesc numai cu sens ironic.
CILIBÍU ~e (~i) înv. (despre persoane) Care manifestă politețe; galant; politicos. /<turc. çelebi
celebiu (cilibiu) a. și m. 1. odinioară, titlu de politeță, analog lui chir: celebiu Dumitrache; 2. distins, nobil: celebii dela Fanar AL.; 3. azi, elegant (sens mai ales popular): coconaș cilibiu; 4. Mold. bine făcut, svelt de corn. [Turc. ČELEBI].
cilibiu a. V. celebiu.
cilibíŭ, -íe adj. (maĭ vechĭ celebiŭ, d. turc. čelebi, domn, stăpîn, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tătarĭ, la care înseamnă „teolog, savant” și era adresat fiilor sultanuluĭ, ĭar azĭ numaĭ creștinilor, ca și domnule saŭ chir. Se zicea și’n România cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiŭ, jupîn, arhon.
CILIBIU subst. < tc. čelebi „nobil”, titlu dat în sec. al XIV-lea fiilor sultanului, iar din sec. al XVII-lca, înainte, oricărui negustor din Stambul; (cf. N. Iorga, RI XII 363). 1. Cilebiul, C-tin, clucer (17 B IV 365); Cilibiu, D., olt. (T-Jiu; BCI X 132); -l, V., mold. (Sd V 550). 2. Cilibia, rumîn, 1697 (AO XVIII 135) și s, 3. Cilibidachi, fam., act. < diminutiv tc. 4. Țalapi log. †1523 (P Gov f° 14); -e (Pom) pren.; Țalapi (17 B I 437); – fratele Oancei (16 B I 97); – popa (17 B III 466); cu fiii: Tatul, Oprea etc. (16 B III 65); fiul lui Țalapi, nepot lui Horvat (16 B IV 429; Sd XI 98) această formă a numelui amintește pe David Celebi, zis Cealapie și Țalapie,pretendent la tronul otoman între 1432 – 1450 (Rel 52); Țalapie, Stan, 1720 (Vieri 71).

cilibiu dex

Intrare: cilibiu
cilibiu adjectiv
Intrare: Cilibiu
Cilibiu