chivără definitie

2 intrări

13 definiții pentru chivără

chívără sf [At: M. COSTIN, ap. LET. 1,28/3 / V: chílv~, ~veră, cíbără / Pl: ~vere / E: rs кивep] (Îrg) 1 Coif. 2 Coif de hârtie care protejează (copiii) de soare. 3 Turban.
CHÍVĂRĂ, chivere, s. f. Chipiu înalt, folosit în trecut de militarii anumitor arme. ♦ Coif confecționat din hârtie, folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații. [Var.: chíveră s. f.] – Din rus. kiver.
CHÍVERĂ s. f. v. chivără.
CHÍVĂRĂ, chivere, s. f. Acoperământ de cap în formă de chipiu înalt, folosit în trecut de ostașii unor unități militare. ♦ Acoperământ de cap în formă triunghiulară, confecționat sumar din hârtie și folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații; coif. [Var.: chíveră s. f.] – Din rus. kiver.
CHÍVERĂ s. f. v. chivără.
CHÍVĂRĂ, chivete, s. f. (Învechit) Cască militară, mai ales de metal, ca un fel de chipiu înalt, întrebuințată în luptă pentru a proteja capul. V. coif. S-a zvîrlit pe un cal... i-a prins botul în curelușa cu care se încinge... Numai cît chivără îi lipsește ca să fie Alexandru Machedon. SADOVEANU, N. F. 124. Purtau vechea uniformă națională: haina vînătă și încap chivere. BĂLCESCU, O. I 16. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr’de leafă! Cu chivere nalte, Cu cozile late Lăsate pe spate. ALECSANDRI, P. P. 63. – Variantă: chíveră (KOGĂLNICEANU, S. 111) s. f.
CHIVÉRĂ s. f. v. chivără.
chívără s. f., g.-d. art. chíverei; pl. chívere
chívără s. f., g.-d. art. chíverei; pl. chívere
chivắră (-vére), s. f. – Cască, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscută în sl. (Vasmer, I, 554). Legătura cu sl. kivorĭ „baldachin” sugerată de Cihac, pare îndoielnică.
CHÍVĂRĂ ~ere f. înv. Acoperământ pentru cap în formă de chipiu înalt, purtat de ostașii anumitor unități militare. /<rus. kiver
chívără și (rar) chíveră f., pl. ere (rus. kíver, un fel de chipiŭ țeapăn de moda veche, vsl. kivorŭ, d. mgr. kivórion, vgr. kibórion, fructu unuĭ fel de bob, cupă făcută din acest fruct, de unde și lat. cibórium, cupă. V. chivot. Cp. cu coĭf). Coĭf, cască.
CHIVĂRĂ subst. 1. + -an: Chivăran, munt., 1572 (Glos); – St., 1598 (Sd V 175). Chivărariul, Badea, munt., 1711 (BCI III 81).

chivără dex

Intrare: chivără
chiveră
chivără substantiv feminin
Intrare: Chivără
Chivără