chiuitură definitie

11 definiții pentru chiuitură

chiuitúră sf [At: MARIAN, O. I, 220 / P: chi-u-i~ / Pl: ~ri / E: chiui + -(i)tură] 1-9 Chiuit1 (1-9).
CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] – Chiui + suf. -tură.
CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] – Chiui + suf. -tură.
CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. Faptul de a chiui. 1. Strigăt. S-aude-un corn de vînătoare Și multe-apoi chiuituri Răsunătoare. COȘBUC, P. II 117. 2. Strigătură spusă la dansurile populare și constînd din versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe. O chiuitură din Transilvania sună astfel: Chiuire-aș chiui, De toți, toți m-ar auzi. MARIAN, O. I 220. – Pronunțat: chi-u-i-.
chiuitúră (chi-u-) s. f., g.-d. art. chiuitúrii; pl. chiuitúri
chiuitúră s. f. (sil. -u-i-), g.-d. art. chiuitúrii; pl. chiuitúri
CHIUITÚRĂ s. 1. v. chiot. 2. v. chiuit.
CHIUITÚRĂ ~i f. 1) v. A CHIUI. 2) Versuri glumețe sau satirice, strigate în timpul dansurilor populare; strigătură. [Sil. chi-u-i-] /a chiui + suf. ~tură
chiuitură f. 1. chiuit; 2. versuri de joc (din Ardeal), corespunzând horei noastre. V. strigătură.
chiuitúră f., pl. ĭ. Chiot, strigăt. Strigătură (la horă).
CHIUITU s. 1. chiot, chiu, chiuit, hăulire, hăulit, hăulitură, strigăt, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (A tras o ~.) 2. chiuit, strigătură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)

chiuitură dex

Intrare: chiuitură
chiuitură substantiv feminin
  • silabisire: -u-i-