chitie definitie

2 intrări

18 definiții pentru chitie

chitíe sf vz tichie
CHITÍE s. f. v. tichie.
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (în superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke.
CHITÍE s. f. v. tichie.
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke.
TICHÍE, tichii, s. f. Un fel de bonetă fără boruri, de stofă sau de pînză, care acoperă numai creștetul capului. V. scufie. Tatăl lui Bedros avea o tichie neagră de mătase. DUMITRIU, N. 266. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune în ironie despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, aleargă după altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ (Popular) Membrană care învelește uneori capul copiilor la naștere. ◊ Expr.(În superstiții) A se naște cu tichia în cap = a fi norocos. Cînd este vorba de vînătoare, apoi poți să mi te lauzi că ești născut cu tichia în cap. ODOBESCU, S. III 194. – Variantă: chitíe (ALECSANDRI, P. III 83, PĂSCULESCU, L. P. 218) s. f.
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile
TICHÍE s. bonetă, căciuliță, scufă, scufiță, (Transilv., Ban. și Bucov.) ceapsă.
TICHÍE s. v. bonetă, bonețică, bor, calotă, margine, scufie, scufiță.
tichíe (-íi), s. f. – Bonetă. – Var. Mold. chitie. Tc. takiya, tikiya, din arab. takija (Șeineanu, II, 359; Lokotsch 1997).
TICHÍE ~i f. 1) Bonetă mică care acoperă numai vârful capului; calotă. ◊ Ce-i lipsește chelului? ~ de mărgăritar! se spune despre cineva care, neavând lucruri de primă necesitate, își dorește lucruri inutile. 2) pop. Acoperământ pentru cap, care se îmbracă înainte de culcare; scufie. 3) pop. Bonetă cu două panglici care se leagă sub bărbie, purtată de sugaci; scufie. ◊ A se naște cu ~a în cap a fi norocos. [G.-D. tichiei] /<turc. takke
chitie f. V. tichie.
tichie f. 1. scufie sau fes ce boierii purtau sub căciulă: chelului ce-i lipsește? tichie de mărgăritar PANN; 2. scufie de noapte sau de copil de curând născut; 3. (chitie) scufia sau fesul ce poartă evreii cei bătrâni: mi-au scos din grabă și cușmă și chitie de pe cap Al. [Turc. TIKIYA, scufie sub fes; forma Mold. chitie e o metateză din tichie].
chitíe, V. tichie.
tichíe f. (turc. takiĭe, takia, tikia, d. it. tocca, fr. toque, cuv. celtic. V. tocă). Un fel de acoperement al capuluĭ de purtat pin casă (Jidaniĭ habotnicĭ îl poartă supt pălărie). Cheluluĭ tichie..., V. chel. – În Mold. și Olt. chitie. V. fes, ghigilic.
TICHIE s. bonetă, căciuliță, scufă, scufiță, (Transilv., Ban. și Bucov.) ceaspă.
tichie s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. BOR. CALOTĂ. MARGINE. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

chitie dex

Intrare: tichie
chitie
tichie substantiv feminin
Intrare: chitie
chitie