chită definitie

2 intrări

20 definiții pentru chită

chítă2 sf [At: TDRG / V: chíță4 sf / Pl: ~te / E: nct] (Mol) 1 Grijă mare. 2 Dorință imperioasă. 3 Moment decisiv. 4 Noroc. 5 Gând rău. 6 Pică.
chítă1 sf [At: I. IONESCU, C. 155 / V: chíță3 sf / Pl: ~te / E: srb kita] (Reg) 1 Mănunchi de flori, de frunze etc. 2 Mănunchi format din 12 fuioare de in sau de cânepă. 3 Snop de grâu. 4 Păpușă de tutun. 5 Ciorchine de cireșe. 6 (La vița de vie) Tufă. 7 Stol de păsări. 8 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.
CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din sb. kita, ucr. kyta.
CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din scr. kita, ucr. kyta.
CHÍTĂ, chite, s. f. (Regional) 1. Mănunchi de flori, buchet. Chită de flori că făcea, Lui Ioviță i-o-ntindea. ANT. LIT. POP. I 347. Cîte [flori] or rămînea, Ei le-or aduna, Chite le-or făcea. TEODORESCU, P. P. 76. 2. Mănunchi, jurubiță de 12-13 fuioare de in sau de cînepă. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... niște chite de cînepă și vreo două dimerlii de păsat. CREANGĂ, P. 5. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă. MARIAN, O.. II 183.
chítă (reg.) s. f., g.-d. art. chítei; pl. chíte
chítă s. f., pl. chíte
CHÍTĂ s. v. buchet, mănunchi.
chítă (chíte), s. f.1. Buchet. – 2. Mănunchi, snop. – Var. (Banat) chit. Sl. (ceh., rut.) kyta, probabil prin intermediul sb. kĭta, (Cihac, II, 50; cf. Daničič, V, 13; Conev 50); cf. rus., pol. kita, bg. kitka. – Der. chitat, adj. (Trans., strîns în mănunchi). – Cf. chiti.
CHÍTĂ ~e f. pop. 1) Mănunchi de flori; buchet. 2) Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. /<sb. kita, ucr. kyta
chítă, chíte, s.f. (pop.) mănunchi a) mănunchi de flori, buchet, struț. b) mănunchi, jurubiță, mănușă de fuioare. c) mănunchi de grâu. d) mănunchi, mănușă de frunze de tutun. e) mănunchi sau ciucure de cireșe. 2. stol de păsări. 3. numele unui joc de copii și al unui dans țărănesc. 4. (reg., înv.) grijă, dorință imperioasă. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., înv.) gând rău, pică, ciudă, necaz.
chită f. 1. Mold. mănunchiu de cânepă sau in (o chită se, compune din 12 fuioare): un teanc de chite de cânepă și de in CR.; 2. Tr. buchet: o chită de flori. [Serb. KITA].
chită f. Mold. în locuțiunea acum mi-i chita, acu e momentul oportun. [V. chiti].
1) chítă f., pl. e (sîrb. kita, vsl. kyta, pol. ung. kita, fascicul. V. chitesc, chișiță). Vest. Buchet: chita cea mirositoare (ChN. I, 50). Est. Fascicul de 12 fuĭoare.
2) chítă f. (d. chitesc). Est. Chita mea (ta, luĭ ș. a.), bucuria mea, e tocmaĭ ceĭa ce chitesc eŭ: gîsca, cînd dă de apă, chita eĭ! – Îm Ml. cu chită, cu gînd răŭ.
3) chítă f., pl. e. Est. Pop. Pită.
pítă f., pl. e (bg. sîrb. pita, lipie, d. vsl. pitati, a hrăni; ung. pita, pite, turc. pidé, pité, ngr. pita. V. pedea). Trans. Mold. Pop. orĭ fam. Pîne. Vechĭ. A fi într’o pită cu tatăl tăŭ, a nu fi ajuns încă să plăteștĭ bir. Pita vaciĭ (Trans.), un fel de pitarcă (bolétus edúlis). – Mold. pop. chítă.
chi s. v. BUCHET. MĂNUNCHI.
Chit/a, -an, -ă, -ea v. Nichita I 5.
chita golanului expr. (șc.) nota cinci.

chită dex

Intrare: chită
chită substantiv feminin
Intrare: Chită
Chită