chit definitie

52 definiții pentru chit

chit4 sm [At: PSALT. 332/18 / Pl: chiți / E: vsl китъ, ngr ϰῆτος] (Zlg; înv) Balenă (Balaena).
chit3 sn [At: DAME, T. / Pl: ~uri / E: ger Kitt] 1 Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2 (Îs) ~ bituminos Amestec de bitum și de filer, folosit la umplerea rosturilor dintre pavelele pavajelor de piatră, pentru prepararea asfaltului turnat etc.
chit2 sn [At: VICIU, GL. / V: chítiu, chítăl sn / Pl: ~turi / E: ger Kittel] (Reg) Suman.
chit1 av [At: ȘEZ. XXXII, 15 / E: fr quitte] (Pfm) 1 (Îe) A fi ~ cu cineva A nu mai datora nimic (cuiva). 2 (Îae) A nu mai avea de dat cuiva socoteală. 3 (Îlc) ~ că... Chiar dacă...
chiț i [At: DA ms / E: fo] Cuvânt care imită sunetele scoase de șoareci și de șobolani.
CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.
CHIT2, (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.
CHIȚ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale șoarecilor. – Onomatopee.
CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.
CHIT2 s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.
CHIȚ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale șoarecilor. – Onomatopee.
CHIT3, chiți, s. m. (Învechit) Balenă. Au găsit... oase de chit. DRĂGHICI, R. 57.
CHIT2 s. m. Pastă formată din praf de cretă, amestecat cu ulei de in, care se întrebuințează la fixarea geamurilor în ramele ferestrelor, la astuparea găurilor sau crăpăturilor, la netezirea suprafețelor în vederea vopsirii sau lăcuirii etc.
CHIT1 adv. (Familiar, numai în loc. adv.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic cuiva. Tu mi-ai scăpat viața și eu sînt datoare să scap pe a ta, pentru ca să fim chit. BOLINTINEANU, O. 387. ◊ Expr. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă...
CHIȚ interj. Onomatopee care imită chițăitul șoarecilor.
chit2 (balenă) (înv.) s. m., pl. chiți
chit3 (pastă) s. n., (sorturi) pl. chíturi
chit1 (fam.) adv.
*chit că (fam.) loc. conjcț.
chiț interj.
chit (zool.) s. m., pl. chiți
chit (pastă) s. n., pl. chíturi
chiț interj.
CHIT s. v. balenă.
CHÍTUL s. art. v. balena.
CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face: ~!)
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].
CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)
chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.
chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).
chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.
chiț interj. – Imită sunetele mai multor animale în special șoarecii și șobolanii. Formație spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. covița. – Der. chițăi (var. chițcăi), vb. (a scoate sunete ascuțite șoarecii); chițcan, s. m. (șobolan), a cărui der. nu este clară.
CHIT2 ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral și un aglomerant care se întărește la aer, având diferite întrebuințări în construcții (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt
CHIT1 adv. pop.: A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte
CHIȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic emis de șoareci). /Onomat.
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.
chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].
chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].
1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.
2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).
3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.
chit s. v. BALENĂ.
chitul s. art. v. BALENA.
CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face ~.)
a fi chit cu cineva expr. a nu mai datora nimic cuiva, a nu mai avea de dat socoteală cuiva.
CHIT2 s. n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = rășină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]

chit dex

Intrare: chit (balenă)
chit balenă substantiv masculin
Intrare: chiț
chiț interjecție
Intrare: chit (pastă)
chit pastă substantiv neutru
Intrare: chit (mantou)
chit mantou
Intrare: chit (adv.)
chit adv. adverb