chisnovát, -ă adj. (bg. sîrb. čudnovat, a. î., infl. de rus. kislovátyĭ, acrișor. V. chisăliță). Mold. Fam. Cĭudat, straniŭ, curios, poznaș (om, lucru). – În Munt. chizn-. În Olt. cizn-, urît: om ciznovat. La Ĭov. 117: vĭețĭ chisnovate, vĭețĭ chinuite, grele.