chioti definitie

11 definiții pentru chioti

chiotí [At: DACIA LIT. 41/20 / V: (reg) cio~, chiho~, ciho~ / P: chi-o~ / Pzi: ~tésc / E: chiot] 1-6 vti A chiui1 (1-6) 7 vi (Rar) A răsuna.
CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A scoate chiote; a chiui. ♦ (Rar) A răsuna. Valea chiotește. [Pr.: chi-o-] – Din chiot.
CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. A scoate chiote; a chiui. ♦ (Rar) A răsuna. Valea chiotește. [Pr.: chi-o-] – Din chiot.
CHIOTÍ, chiotesc, vb. IV. Intranz. A striga, a țipa; a chiui, a da chiote. Azî-mîine chiotind și eu, și eu încep culesul mare al vieții. BENIUC, V. 45. Cel mai tînăr chiotea: Alelei, puicuța mea! De m-aș mai vedea acasă, Mire eu, și tu mireasă! COȘBUC, P. I 130. ♦ (Subiectul este spațiul în care se aude strigătul) A răsuna. ◊ (Cu complement intern) Codrul negru clocotea, De-un lung chiot chiotea, De-un greu tropot tropotea. ALECSANDRI, P. P. 209. – Pronunțat: chi-o-. – Prez. ind. pers. 3 și: chiotă (BENIUC, C. 24, IOSIF, P. 16).
chiotí (a ~) (pop.) (chi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiotésc, imperf. 3 sg. chioteá; conj. prez. 3 să chioteáscă
chiotí vb. (sil. chi-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiotésc, imperf. 3 sg. chioteá; conj. prez. 3 sg. și pl. chioteáscă
CHIOTÍ vb. v. chiui.
A CHIOTÍ ~ésc intranz. (despre oameni) A scoate un strigăt ascuțit puternic și prelung (de bucurie, de chemare etc.); a produce chiote; a chiui; a hăuli. [Sil. chi-o-] /Din chiot
chiotì v. a da chiote de bucurie.
chiotésc v. intr. (d. chiot). Rar. Chĭuĭ de bucurie.
CHIOTI vb. a chiui, a hăuli, a striga, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. si Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului la joc.)

chioti dex

Intrare: chioti
chioti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: chi-o-