chiolhán sn vz chiulhan

chiulhán sn [At: HEM 1331/24, ap. DA ms / V: chiol~ / Pl: ~uri, (rar) / E: tc külhan] (Tem; îvp) Petrecere.

CHIOLHÁN, chiolhanuri, s. n. (Pop. și fam.) Petrecere, chef mare (și zgomotos). [Var.: chiulhán s. n.] – Din tc. külhan.

CHIULHÁN s. n. v. chiolhan.

CHIOLHÁN, chiolhanuri, s. n. (Pop. și fam.) Petrecere, chef mare (și zgomotos). [Var.: chiulhán s. n.] – Din tc. külhan.

CHIULHÁN s. n. v. chiolhan.

CHIOLHÁN s. n. v. chiulhan.

CHIULHÁN s. n. v. chiolhan.

CHIOLHÁN, chiolhanuri, s. n. Petrecere, chef mare. [Var.: chiulhán s. n.]

chiolhán (pop., fam.) (chiol-) s. n., pl. chiolhánuri

chiolhán s. n., pl. chiolhánuri

CHIOLHÁN s. v. benchetuială, chef, ospăț, petrecere, praznic, prăznuire.

chiulhán (-ne), s. n. – Banchet, zaiafet, chef. – Var. chiolhan. Tc. külhan „cuptor de încălzit baia” (Șeineanu, II, 118; Lokotsch 1234). Semantismul rom. se explică prin obiceiul turcesc de a mînca în baie. – Der. chiulhangiu, s. m. (persoană care încălzește baia; chefliu, petrecăreț), din tc. külhanci; chiulhaniu (var. chiolhănos), adj. (fățarnic, viclean), din tc. külhani „persoană care încălzește baia”.

chiolhan n. V. chiulhan: la chiolhan, la iarbă verde. CAR.

chiulhan (chiolhan) n. petrecere cu beție, masă mare: cofetarul are să vie să se puie pe chiolhan ISP. [Turc. KÜLHAN, baie de aburi: Turcii petrec și benchetuiesc la baie].

chĭolhán și chĭulhán n., pl. e și urĭ (turc. pers. kül-han, cuptor de baĭe, d. kül, cenușă, și han, casă. La băile turceștĭ se reprezentau și farse). Fam. Mare chef, beție strașnică: a trage un chĭolhan, a te pune pe chĭolhan.

chĭulhán, V. chĭolhan.

chiolhan s. v. BENCHETUIALĂ. CHEF. OSPĂȚ. PETRECERE. PRAZNIC. PRĂZNUIRE.

chiolhan, chiolhane s. n. petrecere; beție