chioșcár sm [At: PAS, Z. 1,279 / Pl: ~i / E: chioșc + -ar] Vânzător într-un chioșc (2).

CHIOȘCÁR, chioșcari, s. m. (Fam.) Vânzător într-un chioșc (1) – Chioșc + suf. -ar.

CHIOȘCÁR, chioșcari, s. m. Persoană care vinde (ziare, țigări, răcoritoare etc.) într-un chioșc (1).

*chioșcár (fam.) s. m., pl. chioșcári

chioșcár s. m., pl. chioșcári

CHIOȘCÁR ~i m. Vânzător într-un chioșc. /chioșc + suf. ~ar

chioșcar n. cel ce vinde gazete într’un chioșc.

chĭoșcár m. Care stă și vinde într’un chĭoșc, maĭ ales ziare. – Fem. chĭoșcăreasă orĭ -íță.

chioșcár s. m. (com.) Persoană care vinde într-un chioșc ◊ „Chioșcarii și bufetierii întind mâinile uleioase cu care își vând berea, mititeii sau farfuria cu mâncare, iar banii și-i înfundă în șorțul cu un buzunar cât o traistă [...] Chioșcarul de înghețată [...] se trădează cu nepăsare [...]” Fl. 8 VII 88 p. 18; v. și Ev.z. 252/93 p. 1 (din chioșc + -ar; D. Urițescu CV 111, A. Stoichițoiu în Hyperion III/94)