chinuitor definitie

12 definiții pentru chinuitor

chinuitor, ~oare [At: EMINESCU, N. 80 / Pl: ~i, ~oare / E: chinui + -tor] 1 a Care chinuiește (pe cineva). 2 sm Persoană care supune pe cineva la chinuri (1). 3 sf (Înv) Instrument de tortură.
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. [Pr.: -nu-i-] – Chinui + suf. -tor.
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. [Pr.: -nu-i-] – Chinui + suf. -tor.
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral. Lungile și chinuitoarele așteptări nu atacaseră numai trupul. SADOVEANU, Z. C. 299. După trei luni de drum chinuitor au debarcat la Cayena. BART, E. 275. Cumplit de chinuitoare erau nopțile lui Radu. VLAHUȚĂ, O. A. I 130. ◊ (Adverbial) La trei din noapte vom suda din somn Pe cei ce se lăsară istoviți în noroi... Vom aștepta chinuitor Și-apoi... în șiruri rare vom urca. CAMIL PETRESCU, V. 31. – Pronunțat: -nu-i-.
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. – Din chinui + suf. -(i)tor.
chinuitór (-nu-i-) adj. m., pl. chinuitóri; f. sg. și pl. chinuitoáre
chinuitór adj. m. (sil. -nu-i-), pl. chinuitóri; f. sg. și pl. chinuitoáre
CHINUITÓR adj. 1. rebel, supărător, (înv. și pop.) necăjos. (O tuse chinuitoare.) 2. intens, puternic, străpungător, violent, viu, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere chinuitoare.) 3. v. obsedant.
CHINUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care ține de chin; propriu chinului; apăsător. O durere ~oare. [Sil. -nu-i-] /a chinui + suf. ~tor
chinuitor a. și m. care chinuiește.
chinuitór, -oáre adj. Care chinuĭește. Penibil.
CHINUITOR adj 1. rebel, supărător, (înv. și pop.) necăjos. (O tuse ~.) 2. intens, puternic, străpungător, violent, viu, (fig) ascuțit, sfredelitor. (Durere ~.) 3. obsedant, (livr.) torturant, (astăzi rar) torturător, (fig.) tiranic. (Un gînd ~.)

chinuitor dex

Intrare: chinuitor
chinuitor adjectiv
  • silabisire: -nu-i-