chintesență definitie

18 definiții pentru chintesență

chintesénță sf [At: EMINESCU, P. 246 / V: cvin~, (Trs; latinizare) cin~, qui~ / Pl: ~țe / E: fr quintessence, lat scolastică quinta essentia] 1 (În filosofia scolastică) Substanță eterată, considerată al cincilea și cel mai subtil element, extrasă din corpul care o conținea și despărțită de celelalte patru elemente, mai puțin fine. 2 Element esențial din ceva. 3 Elementul cel mai ales, cel mai subtil Cf lamură, miez, floare. 4 (Pex) Tip.
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Esența cea mai pură și mai concentrată a unei substanțe, a unui lucru, a unei doctrine etc. 2. (În filosofia antică) Al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, neschimbător, care intră în componența corpurilor cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence.
CVINTESÉNȚĂ s. f. v. chintesență.
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence.
CVINTESÉNȚĂ s. f. v. chintesență.
CHINTESÉNȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază, mai reprezentativ, mai de seamă într-un lucru, într-o concepție filozofică etc. – Variantă: (învechit) cvintesénță (scris și quintesență) (EMINESCU, O. I 150) s. f.
CVINTESÉNȚĂ s. f. v. chintesență.
CHINTESÉNȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – După fr. quintessence.
!chintesénță (chin-te-/chint-e-) s. f., g.-d. art. chintesénței
chintesénță s. f. (sil. mf. chint-) → esență
CHINTESÉNȚĂ s. esență. (~ a unui proces.)
CHINTESÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esență, substanță eterică considerată de alchimiști ca al cincilea element în afară de pământ, apă, aer și foc. 2. Esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesență s.f. / < fr. quintessence, cf. lat.sc. quinta essentia – a cincea esență].
CVINTESÉNȚĂ s.f. v. chintesență.
CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)
CHINTESÉNȚĂ ~e f. 1) Parte care constituie esențialul a ceva (concepție, lucru, operă etc.). 2) rar Substanță considerată de alchimiști drept al cincilea material al lumii (pe lângă pământ, aer, apă și foc). [G.-D. chintesenței] /<fr. quintessence, germ. Quintessenz
cvintesență f. ceea ce este mai delicat și mai prețios în ceva: (ironic) cvintesență de mizerii din creștet până ’n talpă EM. [Odinioară, în graiul alhimiștilor, a cincea esență, substanță eterică considerată ca al cincelea element, în afară de pămănt, apă, aer și foc].
*chintesénță f., pl. e (fr. quintessence, după latinu scolastic quinta essentia, a cincea esență). În filosofia scolastică, substanță foarte subtilă care era considerată ca al cincilea element. Azĭ, esență, partea cea maĭ subtilă și maĭ prețioasă din ceva: chintesență de mizeriĭ (Em.). – Fals -zență.
CHINTESENȚĂ s. esență. (~ a unui proces.)

chintesență dex

Intrare: chintesență
chintesență
cvintesență