chindéu sn [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 63 / V: ~díu, chen~, cingéu, (hiperurbanism) findéu / Pl: ~eie, (înv) ~eáuă / E: mg kendö] (Trs; mgm) 1-4 Bucată de pânză albă sau vărgată, cu flori, întrebuințată ca legătură de cap sau pentru șters fața și mâinile sau ca podoabă la icoană ori la ferestre. 5 Năframă.

CHINDÉU, chindee, s. n. (Reg.) Ștergar, năframă. – Magh. kenkdö.

CHINDÉU s. v. prosop, șervet, ștergar.

chindéu (chindéie), s. n. – Batistă. Mag. kendö (Cihac, II, 489; DAR; Gáldi, Dict., 114).

chindéu, chindéie, s.n. (reg.) 1. basma înflorată, bariș, maramă, tulpan. 2. prosop, ștergar, șervet. 3. podoabă din pânză albă cu flori, așezată la ferestre sau la icoană.

chindéŭ n., pl. eĭe (ung. kendö). Trans. Ștergar, prosop.

chindeu s. v. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

CHINDEU gr. Kινδαῖος, lat. Quindeus, nume probabil trac (Barnea și P.Năsturel, în rev. Ortodoxia VI p. 586); cf. și Kινδαίας sau Kινδέος. 1. Prob. Chindă b., olt. (RI VI 263). 2. Cu s protetic: Schinda t. în m-ții Buzăului. 3. Pentru Cîndea propus de P. Năsturel ca derivat etimologic din Chindeas, v. Candidus II.