chimer definitie

2 intrări

22 definiții pentru chimer

chimér sn vz chimir
chimír sn [At: ARHIVA R. II, 32 / V: ~iu / Pl: ~e și ~uri / E: tc kemer] (Îvp) 1 Boltă. 2 Cămară mică. 3 Brâu lat de piele adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii. Si: brâu, cingătoare, curea. 4 (Pex) Pungă purtată la brâu.
CHIMÉR s. n. v. chimir.
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] – Din tc. kemer.
CHIMÉR s. n. v. chimir.
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] – Din tc. kemer.
CHIMER s. n. v. chimir.
CHIMÍR, chimire, s. n. Brîu lat de piele (uneori împodobit), prevăzut cu buzunare, în care țăranii își țin banii și diferite obiecte mărunte; șerpar. V. brîu, curea. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scînteieri. SADOVEANU, O. III 387. Încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc cîțiva pași la vale, spre sat. C. PETRESCU, S. 136. Cel dintîi [chimir] era cu taleri, altul numai cu florinți, Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți! Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de seamă, Avea-n juru-i agățate zece năsturași de-alamă. HASDEU, R. V. 108. Chimirul s-o fi vărsat, Banii s-or fi-mprăștiat. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani, a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. – Pl. și: chimiruri (DUMITRIU, B. F. 7, SADOVEANU,O.I 21). – Variantă: (regional) chimér (CREANGĂ, P. 161) s. n.
CHIMÉR s. n. v. chimir.
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: chimér s. n.] – Tc. kemer.
chimír s. n., pl. chimíre
chimír s. n., pl. chimíre
CHIMÍR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)
chimír (chimíre), s. n.1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit”) provine ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s. f. (colibă).
CHIMÍR ~uri n. (în portul popular bărbătesc) Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare; șerpar. ◊ A avea la ~ a avea bani. /<turc. kemer
chimír, chimíre, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.
chimer n. Mold. V. chimir: o curelușă de cele cu chimeruri. CR.
chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].
chimér, V. chimir.
chimír n., pl. e și urĭ (turc. kemer, boltă, arcadă, zonă, cingătoare, d. ngr. kamára, boltă. D. kemer vine ngr. keméri, bg. sîrb. kemer. V. cămară, comoară). Vechĭ (chimer). Boltă, arcadă. Azĭ. Șerpar, cingătoare de pele de ținut banĭ. (Sînt și chimire micĭ cu care te încingĭ la pulpă). – În est și chimer. V. brîŭ.
CHIMIR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)
a umbla prin chimire expr. (intl.) a fura din buzunare.

chimer dex

Intrare: chimir
chimir substantiv neutru
chimer
Intrare: chimer
chimer