chiler definitie

9 definiții pentru chiler

chilér sn [At: (a. 1812) URICARIUL IV, 353/18 / V: chel~, chelár / Pl: ~i / E: ns cf tc kiler ngr ϰελλάρι(ον), bg килep] (Reg) 1 Mică încăpere, la casele țărănești, cu pivniță zidită sau clădită din bârne, în care se păstrează diferite lucruri și, mai ales, alimente. 2 Despărțitură mică în coliba de la stână, în care se păstrează vasele pline cu lapte Si: (reg) cămară, celar, poiată. 3 (Rar) Ghețărie. 4 (Ist) Denumire dată de turci țărilor (române) din care se aprovizionau cu alimente Si: magaza.
CHILÉR, chilere, s. n. (Reg.) 1. Încăpere mică la casele țărănești, folosită drept cămară. 2. Încăpere mică și joasă aflată în dosul casei țărănești, folosită ca locuință. – Din tc. kiler.
CHILÉR, chilere, s. n. (Reg.) 1. Încăpere mică la casele țărănești, folosită drept cămară. 2. Încăpere mică și joasă aflată în dosul casei țărănești, folosită ca locuință. – Din tc. kiler.
CHILÉR, chilere, s. n. (Regional) 1. Încăpere mică la casele țărănești, în care se păstrează mai ales alimente; cămară. Să fii dumneata sănătoasă, logofeteasă Mărie; vițelul e jupuit și spînzurat în chiler. SADOVEANU, N. P. 41. A rămas acasă, în sat, mița închisă în chiler. SADOVEANU, F. J. 8. Fata se sculă de la gherghef... Apoi se duse în chiler. SANDU-ALDEA, D. N. 194. 2. Încăpere mai mică și mai joasă, aflată în dosul casei și ca o prelungire pe plan înclinat a acesteia, folosită ca locuință.
CHILÉR, chilere, s. n. (Reg.) Încăpere mică la casele țărănești, folosită drept cămară. 2. Încăpere mică și joasă aflată în dosul casei, folosită ca locuință. – Tc. kiler.
chilér (reg.) s. n., pl. chilére
chilér s. n., pl. chilére
chiler n. Mold. chelar (la o casă țărăneăscă): sub chiler sunt pivnițele. [Vechiu rom. cheler, magazie de aprovizionare = turc. KILER (din gr. kellàrion)].
chilér și (vechĭ) chelér n., pl. e (turc. kiler, kĭlar, d. ngr. kelléri, kellári care vine d. lat. cellarium. V. celar). Vechĭ. Magazá, hambar. Azĭ. Munt. Cămară, odăiță de ținut diferite lucrurĭ.

chiler dex

Intrare: chiler
chiler substantiv neutru