chiaburi definitie

29 definiții pentru chiaburi

cheabúr, ~ă smf, a vz chiabur
chiaborói sm [At: C V, 1949, nr. 6, 24 / Pl: ~ / E: chiabur + -oi] 1-2 (Prt) Chiabur (1-2).
chiabúr sm, a [At: CALENDAR (1895) / V: chea~, ghea~, cea~ / Pl: ~i, ~e / E: tc kjabir] 1-2 (Îoc țăran sărac și mijlocaș) (Țăran) îmbogățit. 3-4 (Om) care dispune de avere în bani Si: (Trs) gazdă, găzdac, (arf) barosan.
chiaburí vr [At: TEODORESCU, P. P. 670 / Pzi: ~résc / E: chiabur] 1-2 A deveni chiabur (1, 3).
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m. și f., adj. (Țăran) înstărit, bogat. – Din tc. kibār.
CHIABURÍ, chiaburesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni chiabur; p. gener. a se îmbogăți. – Din chiabur.
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m., adj. (Țăran) înstărit, bogat. – Din tc. kibar.
CHIABURÍ, chiaburesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni chiabur; p. gener. a se îmbogăți. – Din chiabur.
CHIABÚR1, chiaburi, s. m. Țăran bogat care aparține burgheziei satelor, posedă mai mult pămînt decît poate lucra singur și dispune de importante mijloace de producție; el folosește muncă salariată, exploatînd pe țăranii muncitori și constituie unul dintre elementele cele mai reacționare și mai potrivnice regimului democrat-popular. Datorită măsurilor luate de guvern [între 1945 și 1947] din inițiativa partidului nostru, chiaburii au fost siliți să dea înapoi țăranilor păminturile pe care le-au smuls. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 274. În regimul de democrație populară, puterea politică fiind în mîinile clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare, posibilitățile chiaburilor de a exploata și jefui țărănimea săracă și mijlocașă sînt îngrădite. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 287.
CHIABÚR2, -Ă, chiaburi, -e, adj. Care are însușirile unui chiabur1; care dispune de avere, înstărit, bogat. El era exploatat de Vorona, un pescar chiabur, care tocmise oameni cu arvună pentru vînătoarea de foci. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/4. Pe fata asta... o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic... om chiabur. SADOVEANU, O. V 5. El cunoștea de mult pe un cioban chiabur. ISPIRESCU, L. 207. La reprezentația de deschidere, grădina era plină de lume – tot negustori chiaburi cu nevestele, cu fete mari, cu copii. CARAGIALE, N. S. 91.
CHIABURÍ, chiaburesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni chiabur. Tudorel se-mbogățea, Tudorel se chiaburea. TEODORESCU, P. P. 670.
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Țăran bogat care aparține burgheziei satelor, posedă mai mult pământ decât poate lucra singur, dispune de importante mijloace de producție și folosește muncă salariată. 2. Adj. Înstărit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.
CHIABURÍ, chiaburesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni chiabur. – Din chiabur.
chiabúr (chia-) adj. m., s. m., pl. chiabúri; adj. f., s. f. chiabúră, pl. chiabúre
!chiaburí (a se ~) (rar) (chia-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se chiaburéște, imperf. 3 sg. se chiabureá; conj. prez. 3 să se chiabureáscă
chiabúr s. m., adj. m. (sil. chia-), pl. chiabúri; f. sg. chiabúră, g.-d. art. chiabúrei, pl. chiabúre
chiaburí vb. (sil. chia-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiaburésc, imperf. 3 sg. chiabureá; conj. prez. 3 sg. și pl. chiabureáscă
CHIABÚR adj. v. avut, bogat, înstărit, situat.
CHIABÚR s. (Transilv.) gazdă, găzdac.
CHIABURÍ vb. v. îmbogăți, înavuți, închiaburi.
chiabúr (chiabúră), adj. – Bogat, opulent, înstărit. Tc. kiabir „bogat, puternic” (Cihac, II, 562; Șeineanu, II, 109; Lokotsch 981). – Der. chiaburesc, adj. (de chiabur); chiaburi, vb. (a se îmbogăți); chiaburie, s. f. (bogăție, bunăstare).
CHIABÚR ~i m. înv. Țăran bogat, care poseda pământ și importante mijloace de producție. /<turc. kibar
chiabur a. și m. putred de bogat: e chiabur, se scaldă în averile sale PANN. [Turc. KIABIR].
chiaburi v. a se îmbogăți foarte: noi cu el am haiducii, noi cu el am chiaburit. POP.
cheabúr, -ă (ea dift.) s. și adj. (turc. kiabir, d. ar. kebir, mare, puternic). Fam. Bogat (vorbind de oamenĭ).
chiabur adj. v. AVUT. BOGAT. ÎNSTĂRIT. SITUAT.
CHIABUR s. (Transilv.) gazdă, găzdac. (~ exploata munca țăranului sărac.)
chiaburi vb. v. ÎMBOGĂȚI. ÎNAVUȚI. ÎNCHIABURI.
chiabúr, chiaburi, s.m. – Țăran înstărit; gazdă. (fam.) Bogat: „O aflat că tata o fost chiabur...” (Fărcașa). – Din tc. kibar „nobil, bogat” (DEX, DLRM); din tc. kiabir, kebir „mare, puternic” (Cihac, Scriban, Șăineanu, DER, MDA).

chiaburi dex

Intrare: chiaburi
chiaburi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: chia-
Intrare: chiabur (s.m.)
chiabur substantiv masculin
  • silabisire: chia-
Intrare: chiabur (adj.)
chiabur adjectiv
  • silabisire: chia-