chenărui vt [At: DA / V: chin~ / Pzi: ~ésc / E: chenar + -ui] (Rar) A împrejmui cu un chenar (2).

chenăruíre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: chenărui] (Nob) Împrejmuire cu chenar Si: chenăruit1.

CHENĂRUÍ, chenăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încadra într-un chenar. – Chenar + suf. -ui.

CHENĂRUÍRE, chenăruiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a chenărui și rezultatul ei. – V. chenărui.

CHENĂRUÍ, chenăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încadra într-un chenar. – Chenar + suf. -ui.

CHENĂRUÍRE, chenăruiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a chenărui și rezultatul ei. – V. chenărui.

CHENĂRUÍ, chenăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A împrejmui cu chenar. Suflecară mînecile chenăruite în stacojiu. DELAVRANCEA, S. 46. – Variantă: chinăruí (DELAVRANCEA, S. 121) vb. IV.

CHENĂRUÍ, chenăruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A împrejmui cu chenar. [Var.: chinăruí vb. IV] – Din chenar.

chenăruí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chenăruiésc, imperf. 3 sg. chenăruiá; conj. prez. 3 să chenăruiáscă

chenăruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chenăruiésc, imperf. 3 sg. chenăruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chenăruiáscă

chenăruíre s. f. (sil. -ru-i-), pl. chenăruíri

CHENĂRUÍ vb. a împrejmui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

A CHENĂRUÍ ~iésc tranz. (obiecte) A prevedea cu un chenar. /chenar + suf. ~ui

chenăruĭésc v. tr. (d. chenar). Rar. Pun chenar.

CHENĂRUI vb. a împrejmui, a încadra, a înconjura, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)