chelár1 sm [At: SIMION DASC. I, LET., ap. 277 / V: (îrg) ~riu / S: chie~ / Pl: ~i / E: vsl кeлapь] 1 Slujbaș care, la o casă mare, are asupra sa cheile casei, mai ales ale cămării și ale pivniței Si: cămăraș. 2 (Spc) Călugăr care se îngrijește într-o mănăstire de aprovizionare. 3 (Pex) Intendent. 4 Clucer.

chelár2 sn vz chiler

chelăríță sf [At: PĂSCULESCU, L. P. 54 / Pl: ~țe / E: chelar- -iță] (Înv) 1-6 Chelăreasă (1-6). 7 Chelneriță.

CHELĂRÍȚĂ, chelărițe, s. f. Chelăreasă. – Chelar + suf. -iță.

CHELĂRÍȚĂ, chelărițe, s. f. Chelăreasă. – Chelar + suf. -iță.

CHELĂRÍȚĂ, chelărițe, s. f. (Învechit) Chelăreasă.

CHELĂRÍȚĂ, chelărițe, s. f. (Înv.) Chelăreasă. – Din chelar + suf. -iță.

chelăríță s. f., g.-d. art. chelăríței; pl. chelăríțe

chelăríță s. f., g.-d. art. chelăríței; pl. chelăríțe

chelár m. (ngr. kelláris, d. lat. cellarius; vsl. rus. kelárĭ. V. celulă, chilie). Intendent, econom, cămăraș, cel ce ține cheile pivnițeĭ și cămăriĭ. Pt. Vier. – Fem. chelăreasă (pl. ese) și chelăriță (pl. e). V. clucer.