chelălăitură definitie

9 definiții pentru chelălăitură

chelălăitúră sf [At: CANTEMIR, IST. 236 / V: schil~, scherl-~ / Pl: ~ri / E: chelălăi + -itură] Lătrătură jalnică, plângătoare.
CHELĂLĂITÚRĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. [Pr.: -lă-i-] – Chelălăi + suf. -tură.
CHELĂLĂITÚRĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. [Pr.: -lă-i-] – Chelălăi + suf. -tură.
CHELĂLĂITÚRĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. S-auzea pe cîmp chelălăitura unui cîine. ◊ Fig. Exclamație nearticulată, rostită pe ton plîngător; tînguire, vaiet. Unde-i? se zvîrcoli Omu cu o chelălăitura ca a mutului. SADOVEANU, P. M. 271. Nu trebuie dat crezămînt chelălăiturilor acestor canalii. CARAGIALE, O. II 105. – Pronunțat: -lă-i-.
CHELĂLĂITÚRĂ, chelălăituri, s. f. Chelălăială. – Din chelălăi + suf. -(i)tură.
chelălăitúră (-lă-i-) s. f., g.-d. art. chelălăitúrii; pl. chelălăitúri
chelălăitúră s. f. (sil. -lă-i-), g.-d. art. chelălăitúrii; pl. chelălăitúri
CHELĂLĂITÚRĂ s. v. schelălăit.
CHELĂLĂITU s. chelălăială, chelălăit, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, (rar) scheaun. (~ cîinelui.)

chelălăitură dex

Intrare: chelălăitură
chelălăitură substantiv feminin
  • silabisire: -lă-i-