chel definitie

2 intrări

20 definiții pentru chel

chel2 sm [At: PANȚU, PL.2 / V: (Trs) chil / Pl: chei / E: ger KohI] (Bot; reg) Varză-creață.
chél1, ~eálă [At: MUMULEANU, ap. GCR II 246/34 / V: chiel, chială / Pl: ~i, ~éle / E: tc kel] 1-2 smf, a (Persoană) fără păr pe cap Si: pleșuv, chelos. 3 a (îc) Grâu~ Specie de grâu de toamnă. 4 a (D. un munte, deal, etc.) Fără vegetație Si: gol, pleș.[1]
CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Din tc. kel.
CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Din tc. kel.
CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) fără păr; pleșuv. Le speriau [pe fete] că, dacă nu se lasă cu cozile strînse pînă le usturau ochii, rămîn chele. PAS, Z. I 219. Își scoate pălăria și-și șterge binișor cu batista capul chel, lustruit ca fildeșul, apoi se descheie la vestă. VLAHUȚĂ, O. A. II 242. Ginerele împăratului cel chel spuse nevesti-sii ce făcu. ISPIRESCU, L. 171. Să-i cază cosița, Să rămîie cheală. TEODORESCU, P. P. 369. ◊ (Substantivat) Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar v. tichie.Fig. (Rar, despre munți) Care nu are vegetație; pleșuv. Înaintea lor se ridica un munte chel; nici un arbore; pe jos iarba era păscută. VLAHUȚĂ, O. A. III 49.
CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Tc. kel.
chel adj. m., pl. chei; f. cheálă, pl. chéle
chel adj. m., pl. chei; f. sg. cheálă, pl. chéle
CHEL adj. pleșuv, (înv. și pop.) pleș, pleșuvit, (reg.) chelbos, pleșcat, târcav, (Transilv. și Ban.) peleag, (înv.) cheleș.
CHEL s. v. varză creață.
chel (-ială), adj. – Pleșuv, fără păr. Tc. kel (Șeineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în Munt. și Mold. (ALR, I, 12). Forma de pl. m. oscilează între cheli și chei. Der. cheli, vb. (a pierde părul); chelie, s. f. (calviție; pleșuvie; înv., favus); cheleș (mr. chileș, megl. cheleș), adj. (chel), din tc. keleș; chelbaș, adj. (înv., bolnav de favus, chelbos), din tc. kel și baș „cap” (Șeineanu, II, 105; Lokotsch 1025); chelboși, vb. (a-și pierde părul); chelboșie, s. f. (calviție). Nu este posibil să separăm de aceste ultime cuvinte pe chelbe, s. f. (înv., favus; calviție), care totuși a fost interpretat plecîndu-se de la lat. *calvia cu l propagat *clalvia (Tiktin; Pușcariu, Dacor., IV, 720; DAR; cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici măcar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din alb. kjëlp „puroi” (Philippide, Viața rom., IV (1916), p. 39). Dacă se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor menționate aici, ca și circumstanța că chelbe circulă în aceleași regiuni ale vechiului regat al României, cu excepția Trans., reiese evident că este vorba de același cuvînt tc. (opinie împărtășită de Șeineanu, II, 105 și Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dublă formație regresivă: chelboșie a dat chelbos, adj. (chel), și acesta a dus la chelbe (chelie), ca scîrboșie, față de scîrbos și scîrbă.
CHEL cheálă (chei, chéle) Care are chelie; pleșuv. /<turc. kel
chel a. și m. care e fără păr pe tot capul sau numai pe o parte, pleșuv: chelului ce-i lipsește, numai tichie de mărgăritar PANN. [Turc. KEL].
chel, cheálă adj., pl. chelĭ și cheĭ, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheleș). Pleșuv, al căruĭ cap n’are păr. Cheluluĭ tichie de mărgăritar îĭ trebuĭe, ție-țĭ lipsește un lucru necesar, și tu facĭ lux (se zice despre un sărac care face lux ridicul orĭ despre un prost care-și cumpără cărțĭ pe care nu le pricepe ș. a.).
CHEL adj. pleșuv, (înv. și pop.) pleș, pleșuvit, (reg.) chelbos, pleșcat, tîrcav, (Transilv. și Ban.) peleag, (înv.) cheleș. (Om ~.)
chel s. v. VARZĂ CREAȚĂ.
CHEL subst. 1. Chelu, D-trache N., por. (Sc). 2. Cheia b., țig. (Sd XVI); Chelești, fam., olt. (AO XV 65). 3. Chialea f. (Hur 129) sau < subst. piele. 4. Cheleș (Tel 58). 5. Cf. Chilișoiu, Al. (IO 79).
a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă.
a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.
Chelu’ s. m. sg. penis.

chel dex

Intrare: chel
chel adjectiv
Intrare: Chel
Chel