CHEFUÍ, chefuiesc, vb. IV. Intranz. A face chef, a petrece zgomotos cu băutură și cîntece. Cei med bătrîni chefuiau, iar fetele ajutau Floricăi să-și așeze zestrea în car. BUJOR, S. 35. (Zoe:) O să chefuiești cu poporul... (Cațavencu...: ) – Chefuiesc. CARAGIALE, O. I 176. ◊ Refl. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile, și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cît trăiră. ISPIRESCU, L. 41. Cum se chefuia, îi venea și chef de lucru. CONTEMPORANUL, VII 142.