chefliu definitie

12 definiții pentru chefliu

cheflíu, ~íe [At: COSTINESCU / Pl: $~ii / E: tc kefli] 1 a Vesel. 2 a Bine dispus. 3-4 smf, a (Om) căruia îi plac chefurile. 5 a Cu chef. 6 a$ Amețit de băutură.
CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj., s. m. și f. (Om) căruia îi plac chefurile; p. ext. (om) cu chef, amețit de băutură; (om) vesel, binedispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).
CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).
CHEFLÍU,-ÍE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. La scara vaporului îi ieși înainte un camarad chefliu. BART, E. 190. Acest Bacus, fiind de firea lui chefliu, avea pe lîngă dînsul tot prieteni de teapa lui. ISPIRESCU, U. 103. Iacă sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546.
CHEFLÍU, -ÍE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. – Tc. keyfli.
!cheflíu (che-fliu/chef-liu) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. cheflíe; pl. m. și f. cheflíi
cheflíu adj. m. (sil. -fliu), f. cheflíe; pl. m. și f. cheflíi
CHEFLÍU adj., s. petrecăreț, (înv. și reg.) petrecător, (înv.) petrecănos, veselnic, (fam.) lumeț. (Om ~.)
CHEFLÍU ~e (~i) Care are chef; cu chef; bine dispus; vesel. [Sil. che-fliu] /<turc. keyfli
chefliu a. 1. care e totdeauna cu chef, vesel; 2. cui place a face chef: om chefliu; 3. amețit, beat: io, cumnată, o să viu, cum mă vezi așa chefliu! POP. [Turc. KEFLI].
cheflíŭ, -íe adj. (turc. kefli). Fam. Bine dispus, vesel. Ĭubitor de chef, de beție. Cam beat, amețit.
CHEFLIU adj. petrecăreț, (înv. și reg.) petrecător, (înv.) petrecănos, veselnic, (fam.) lumeț. (Om ~.)

chefliu dex

Intrare: chefliu
chefliu adjectiv
  • silabisire: -fliu