ceucă definitie

16 definiții pentru ceucă

cioácă1 sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ciócă1, șchioá~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa-) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de -oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.
cioágă sf [At: H II, 299 / P: cioa~ / Pl: ~age / E: nct] (Orn; reg) Ceucă (Corvus frugileus).
CÉUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.
CÉUCĂ, ceuce, s. f. (Zool.) Stăncuță. – Din bg., scr. čavka.
CEÚCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. Deasupra Codreni- lor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de streckie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. – Variante: ciócă, cioácă s. f.
CÉUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. – Bg., sb. čavka.
céucă (ceu-) s. f., g.-d. art. céucii; pl. ceuci
céucă s. f. (sil. ceu-), g.-d. art. céucii; pl. ceuci
CÉUCĂ s. v. stăncuță.
CÉUCĂ ~ci f. Pasăre de talie mică, cu ciocul scurt, puțin curbat, cu coadă lungă și cu penaj negru-cenușiu; stancă. [Sil. ceu-că] /<bulg., sb. țavka
ceucă f. Mold. Tr. V. cioacă: cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele si vindirei Cr. [Serb. ČAVKA].
céucă, V. cĭoacă 1.
1) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (cr. čoka, sîrb. bg. čavka, rus. čáĭka, d. vsl. čaĭka, čavŭka, kavŭka, rudă cu vgerm. chouch, de unde fr. choucas; ung. csóka. V. cĭovlică). Un fel de cĭoară maĭ mică care trăĭește pin orașe. – În Mold. nord și Ml. ceŭcă, pl. ĭ. Cp. cu leŭcă, leoacă. V. caŭa.
CEUCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) stancă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.
ceúcă, ceuce, s.f. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siú țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < vsl. čeǐka, čavǔka (Scriban).
ceúcă, ceuce, s.n. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siú țî l-or adurni” (Țiplea 1906: 424). – Din srb. čavka (DEX).

ceucă dex

Intrare: ceucă
ceucă pl. -ci
ceucă pl. -ce