ceti definitie

3 intrări

39 definiții pentru ceti

ceáță sf [At: DOSOFTEI, V. S. 81 / Pl: cețuri / E: ml caecia] 1 (Îrg) Boală de ochi care întunecă vederea Cf cataractă, (pop) albeață. 2 (Pex) Tulburare a vederii clare Cf împăienjenire. 3 (Pan) Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, care plutesc în atmosferă și împiedică vizibilitatea Si: negură, păclă, (reg) bastara, bârnă, boaghe, bură, burhai, burhăială, buștină, chidă, mocirlă, neguriță. 4 (Fig) Neclaritate a judecății sau memoriei. 5 (Fig; îe) A avea ~ în creieri A fi beat. 6 (Fig) Tristețe. 7 (Spc) Aburi care se așază pe o sticlă adusă de la rece. 8 Strat de aburi în jurul imaginii lunii Si: cearcăn (3). 9 Strat fin care acoperă unele fructe, prune, struguri etc. Si: brumă, promoroacă.
cetí v vz citi
cetí v vz citi
citi vt [At: COD. VOR. 145/11 / V: (îrg) cetí, (înv) ciătí / Pzi: ~tésc / E: vsl чиcти] 1 A cunoaște semnificația literelor (de tipar sau de mână) ce alcătuiesc cuvintele și a putea rosti (tare sau în gând) sunetele. 2 A parcurge un text (pronunțând sau nu cuvintele) pentru a lua cunoștință de cele scrise. 3 A comunica altora conținutul unei scrieri rostind cu glas tare ceea ce este scris sau tipărit în ea Vz a prociti. 4 (Bis) A rosti anumite texte religioase la anumite ocazii. 5 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva (buchiile) A spune cuiva tot ce crezi despre el. 6 (Fig) A descoperi gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figuri sale. 7 A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). 8 A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. 9 A înregistra indicațiile date de un aparat de măsură, de un indicator etc. 10 A studia (parcurgând scrieri, documente etc.). 11 A se cultiva. 12 (Îe) A ~ în stele A prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. 13 (Îe) A ~ (cuiva) în palmă A prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă.
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreunează vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburi condensați pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).
CETÍ vb. IV v. citi.
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ, aflate în suspensie în atmosferă, la suprafața solului, și care îngreuiază vizibilitatea; negură, pâclă. 2. (Impr.) Aburii care se condensează pe o sticlă, pe o suprafață netedă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).
CETÍ vb. IV v. citi.
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În superstiții; în expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă necomplet condensați care plutesc în aer aproape de suprafața pămîntului și tulbură transparența aerului; negură ușoară și fină, pîclă rară. O ceață ușoară plutea peste cîmpii; luna pătrundea c-o lucire neclintită, de la asfințit, prin visul acesta al pămîntului. SADOVEANU, O. IV 274. În jos, pînă departe, se întinde șesul verzui, peste care tremură o ceață subțire, ca o pînză imensă de păianjen, muiată într-o ploaie de raze azurii. PĂUN-PINCIO, P. 116. Ține-te zdravăn, stăpîne, că iar am să zbor: în înaltul cerului, Văzduhul pămîntului; Pe deasupra codrilor, Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor. CREANGĂ, P. 220. Numai luna, printre ceață, Varsă apelor văpaie. EMINESCU, O. I 210. Ce merge prin pădure și nu sună? (Ceața). ȘEZ. IV 66. ◊ Fig. O ceață i-a acoperit razele de voie bună ce i se vedeau în față. NEGRUZZI, S. I 86. Din ceața veciniciei, stea blîndă, luminoasă, Te văz lucind departe. ALEXANDRESCU, M. 72. De cînd, neică, mi te-ai dus, Ceața-n casă mi s-a pus. HODOȘ, P. P. 157. ◊ Expr. A vedea ca prin ceață = a vedea nedeslușit. ◊ Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. Telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. ◊ Fig. Strat fin care acoperă, ca o brumă, unele fructe (ca prunele, strugurii); brumă. Era toamna și prunele se arătau prin frunzișul copacilor cu ceața lor brumărie. CONTEMPORANUL, III 654. – Pl. și: ceți (LESNEA, A. 129).
CETÍ vb. IV v. citi.
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A parcurge un text pentru a percepe cele scrise (rostindu-le în același timp în gînd sau tare); a lua cunoștință de conținutul scris al unei cărți, al unei scrieri etc. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. A. I 49. Mama învăța cu mine acasă și citea acum la ceaslov, la psaltire și Alexandria mai bine decît mine. CREANGĂ, A. 11. Tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gîndești la viața toată. EMINESCU, O. I 119 Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ♦ (Cu privire la o partitură, la note de muzică) A recunoaște, urmărind cu ochii, sunetele reprezentate și valorile lor și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument muzical. Citește o simfonie. ♦ (Cu privire la o hartă, la un plan) A distinge indicațiile topografice și a-și imagina după ele conformația terenului. Citea harta amănunțită a regiunii. ♦ A cerceta (uneori pentru a nota în vederea unei calculații) indicațiile înregistrate de un aparat (contor, barometru, seismograf etc.). 2. Fig. A descoperi gîndul sau sentimentele cuiva din atitudinea, privirea, expresia figurii etc. Chiar dacă unii tac... eu citesc în privirile lor batjocura. STANCU, 320. Citi tristețea de pe chipul tovarășului său. SAHIA, N. 32. 3. A comunica altora conținutul unei scrieri (scrisori, cărți) rostind cu glas tare ceea ce este scris sau tipărit în ea. Mama a citit copilului o poveste. ◊ E foarte frumos. Și dacă n-ai obosit, mai citește-ne ceva. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. ◊ Refl. pas. La radio s-a citit articolul de fond din «Scînteia»..4. A învăța, a studia. A citit mult pentru examene. ♦ A se instrui, a se cultiva. Om care. citește mult. 5. (Subiectul este preotul) A face lectura, în anumite ocazii, a unor texte religioase. Mă, dascăle, n-am isprăvit. -Dar ce, părinte, nu i-am citit? TEODORESCU, P. P. 130. 6. (În superstiții, numai în expr.) A citi în stele = a prezice viitorul după poziția stelelor. – Variantă: cetí (ISPIRESCU, L. 98, NEGRUZZI, S. I 46, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117, ALECSANDRI, P. P. 90) vb. IV.
CEÁȚĂ, cețuri, s. f. 1. Aburi de apă care plutesc în aer aproape de pământ, tulburând transparența aerului; negură ușoară, pâclă. 2. Fig. Aburii care se așază pe o sticlă. – Lat. caecia (< caecus „orb”).
CETÍ vb. IV. v. citi.
ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri
cití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 să citeáscă
ceáță s. f., g.-d. art. céții; pl. céțuri
cití vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 sg. și pl. citeáscă
CEÁȚĂ s. (MET.) negură, pâclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mâglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi pași.)
CITÍ vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ câteva rânduri, apoi a tăcut.) 2. v. învăța. 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult și sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)
ceáță (céțuri), s. f.1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (< bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea).
cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti, – čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s. f. (lectură; înv., învățătură; astăzi, slujbă religioasă), din sl. čitenije, četanije; citeț, s. m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citeț, adj. (lizibil), de la citi; citeală, s. f. (înv., lectură, studiu); citire, s. f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de școală elementară); cititor, s. m. (lector).
CEÁȚĂ céțuri f. 1) Fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomerație de particule de apă, ce plutesc în atmosferă (reducând vizibilitatea). ◊ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureală apărută pe o sticlă. [G.-D. ceții; Sil. cea-ță] /<lat. caecia
A CITÍ ~ésc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunoștință de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intenții etc.) A înțelege din expresia feței sau din atitudine. ◊ ~ printre rânduri a pricepe și ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva după poziția stelelor; b) a susține ceva fără nici un temei. 3) (partituri, hărți, indicații ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul văzului. 4) rar A însuși prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-și îmbogăți cunoștințele; a se cultiva. /<sl. țitati, țisti
ceață f. 1. perdea pe ochi; 2. negură groasă ce iese din ape sau din pământ umed (mai vârtos dimineața). [Lat. vulg. CAECIA («caligo occulorum») din CAECUS, întunecos].
cetí v. Mold. Tr. V. citì.
citì (Mold. cetì) v. 1. a cunoaște literele alfabetului și a ști să le împreune în vorbe; 2. a parcurge cu ochii sau a rosti cu glas tare un text tipărit sau scris: a citi ziare; 3. fig. a pătrunde ceva întunecos sau ascuns: privirea lui citește ’n suflete omenești EM.; 4. a ghici, a descoperi: citesc în ochii săi. [Slav. ČITǑ].
ceáță f., pl. cețĭ (vsl. čadĭca, [pron. ceatța, ceața, ca rus. kádca, káca, pron. káța, cĭubăraș], d. čadŭ, ceață, de unde și bg. sîrb. rut. rus. čad, a. î. Cu lat. caecia, orbire, n’are legătură. Bărb. Ind. 128, și Bern. 1, 133). Pîclă, abur care ĭese pe pămînt, maĭ ales dimineața, și împedecă vederea. V. cețat, negură.
cetésc, V. citesc.
citésc (vest) și ce- (est) v. tr. (vsl. čitati, čisti-cĭton. V. cinste, cin 1, cislă, procitesc). Străbat cu ochiĭ ceĭa ce e scris pronunțînd cuvintele orĭ nu: a citi un cuvînt, o carte, un autor. Descifrez: a citi o bucată muzicală. Fig. Pătrund, pricep ceva dificil: a citi ceva în ochiĭ cuĭva. – Barb. în Trans. Bucov. (după germ. lesen), predaŭ un curs ca profesor.
CEAȚĂ s. (MET.) negură, pîclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mîglă. (Era o ~ de nu vedeai la doi pași.)
CITI vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri, apoi a tăcut.) 2. a învăța, a studia. (~ cursul pentru examene.) 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult și sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)
CEAȚĂ. Subst. Ceață, burhai (rar), buhai (rar), bură, buroaică (rar), burniță, negură, neguriță (dim., rar), negureală (pop.), înnegurare, încețoșare, pîclă. Vapori, aburi. Adj. Cețos, încețoșat, învăluit în ceață, plin de ceață, neguros, neguriu (rar), negurat (reg.), înnegurat, acoperit cu negură, pîclos, brumos (livr.). Vb. A se lăsa ceață, a se încețoșa, a se învălui în ceață, a se înnegura, a se acoperi cu negură, a se posomorî (fig.). V. fenomene atmosferice.
GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe grecește, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, în Evul Mediu, limba greacă nemaifiind cunoscută, pasajele scrise în grecește din lucrările latine se săreau.
MIRA CETI, stea din constelația Balena, a cărei strălucire este variabilă între mărimile 1,7 și 9,6, cu o perioadă de 332 ± 9 zile. Prima stea variabilă cunoscută; a fost descoperită, în 1596, de astronomul german D. Fabricius.
a avea ceață în stomac expr. a-i fi foame
a mirosi a ceață expr. a fi beat.
citi, citesc I v. t. a ghici intențiile cuiva. II v. i. a bea, a trage la măsea.

ceti dex

Intrare: ceață
ceață substantiv feminin
Intrare: citi
ceti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
citi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ceti
ceti