cesiu definitie

15 definiții pentru cesiu

césiu sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr césium] Element chimic, metal alcalin, monovalent, moale, alb, folosit la fabricarea celulelor fotoelectrice.
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.
CÉSIU s. n. Element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu și se folosește la fabricarea celulelor fotoelectrice. – Din fr. césium.
CÉSIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare.
CÉSIU s. n. Metal alcalin monovalent care se găsește în cantități foarte mici alături de potasiu, cu care are proprietăți asemănătoare. – Fr. césium (lat. lit. caesius „albastru”).
césiu [siu pron. sĭu] s. n., art. césiul; simb. Cs
césiu s. n. [-siu pron. -siu], art. césiul; simb. Cs
CÉSIU s.n. Metal alcalin monovalent, asemănător cu sodiul. [Pron. -siu, var. cesium s.n. / < fr. césium].
CÉSIUM s.n. v. cesiu.
CÉSIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemănător cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)
CÉSIU n. Metal alcalin moale, de culoare albă, folosit la fabricarea elementelor fotoelectrice. [Sil. ce-siu] /<fr. césium
*césiŭ, V. ceziŭ.
*céziŭ n. Chim. Corp simplu monovalent, cu o greutate atomică de 133.
CESIU (< fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 °C; p. f. 690 °C) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860.
Cs, simbol chimic pentru cesiu.

cesiu dex

Intrare: cesiu
ceziu substantiv neutru (numai) singular
Cs simbol
cesium (numai) singular substantiv neutru
cesiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -sĭu