ceruit definitie

23 definiții pentru ceruit

ceruí v [At: ANON. CAR. / P: ~ru-i / Pzi: ~ésc / E: ceară + -ui] 1 A acoperi cu un strat de ceară (2). 2 A unge cu ceară (2). 3 A lustrui cu ceară (2).
ceruít1 sn [At: DA / P: ~ru-it / Pl: ~uri / E: cerui] 1-3 Ceruire (1-3).
ceruít2, ~ă a [At: DA / P: ~ru-it / Pl: ~iți, ~e / E: cerui] 1 Dat cu ceară. 2 Uns cu ceară. 3 Lustruit2.
ceruitor, ~oare smf, a [At: DA / P: ~ru-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: cerui + -itor] 1-2 (luz) (Persoană) care acoperă cu ceară. 3-4 (Persoană) care dă cu ceară. 5-6 (Persoană) care lustruiește cu ceară.
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. Ceruiesc parchetul, cu Curțile... cu cerdacuri și scări a căror scînduri curate și ceruite sclipeau în lună. EMINESCU, N. 56.
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. Ceruitul dușumelelor.
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Din ceară.
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
ceruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 să ceruiáscă
ceruít s. n., pl. ceruíturi
ceruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ceruiáscă
ceruít s. n., pl. ceruíturi
CERUÍT s. v. ceruire.
A CERUÍ ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subțire de ceară. ◊ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui
ceruì v. a unge sau lustrui cu ceară.
ceruit n. rezultatul ceruelei: ceruitul scândurilor.
ceruĭésc v. tr. (d. ceară). Ung orĭ lustruĭesc cu ceară (pînza, ața, scîndurile ș. a.). Tăblițe ceruite, tăblițe acoperite cu ceară pe care scriaŭ ceĭ vechĭ zgîriindu-le c’un condeĭ numit stil.
CERUIT s. ceruială, ceruire. (~ parchetului.)
CERUÍT, -Ă, ceruiți, -te, adj. v. CERUI. – [DEX ’98]

ceruit dex

Intrare: cerui
cerui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ceruit (ceruire; -uri)
ceruit ceruire; -uri substantiv neutru
Intrare: ceruit (adj.)
ceruit adj. adjectiv