cert, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~rți, ~e / E: lat certus] De care nu te poți îndoi Si: sigur, neîndoios. certá [At: CORESI, EV. 47/8 / Pzi: cert / E: ml certare] 1 vt A mustra. 2 vrr A discuta în contradictoriu, cu glas ridicat Si: (înv) a se gâlcevi, (pfm) a se dondăni, a se ciorovăi. 3 vt (Înv) A pedepsi. 4 vt (Îvr) A amenda. 5 vt (Înv) A condamna. 6 vrr A rupe relațiile de prietenie cu cineva. ciceri vt [At: ȘEZ. III, 204/20 / Pzi: ~résc / E: ns cf ciceriș] (Îrg) A certa. CERT, -Ă, cerți, -te,
adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din
lat. certus. CERTÁ, cert,
vb. I.
1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊
Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic.
2. Tranz. A mustra, a dojeni.
3. Tranz. (
Înv.) A pedepsi. –
Lat. certare. CERT, -Ă, cerți, -te,
adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. – Din
lat. certus. CERTÁ, cert,
vb. I.
1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊
Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic.
2. Tranz. A mustra, a dojeni.
3. Tranz. (
Înv.) A pedepsi. –
Lat. certare. CERT, -Ă, cerți, -te,
adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. Un fapt cert.
CERTÁ, cert,
vb. I.
1. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere (adesea cu vorbe grele și cu imputări aspre); a se sfădi, a se gîlcevi. Ieri ne-am certat! Și mi-e necaz că uit prea iute! COȘBUC, P. I 174. Ei mergînd alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață. EMINESCU, O. I 97. Cîinii osul ca s-apuce, corbii stîrvul ca să-mpartă, Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă! HASDEU, R. V. 41. În loc de-a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțelegem ca. doi oameni de treabă? ALECSANDRI, T. I 328. ◊ (Poetic) Flori și stele Se certau noaptea-ntre ele. ALECSANDRI, P. II 177. ◊
Expr. A se certa furcă v. furcă. 2. Refl. reciproc. A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi (cu cineva). Pentru-un rîs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trînteli. COȘBUC, P. I 98.
3. Tranz. A mustra, a dojeni (uneori cu vorbe grele, cu imputări aspre).
V. ocărî. Mama mă tot ceartă Și tata-i supărat, Și-n ochii mei se uită Toți oamenii din sat. COȘBUC, P. I 61. Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Împăratul o mai certa cîteodată, din care pricină împărăteasa nu era mulțămită cu starea ei. RETEGANUL, P. II 27. Ileana Simziana... prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. ◊
Absol. (Rar) Ceartă, mamă, cu gura, Numai nu mai blestema. BIBICESCU, P. P. 94.
3. Tranz. (Învechit și arhaizant, de obicei urmat de determinări introduse prin
prep. «cu») A pedepsi. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți. EMINESCU, O. I 146. Te-am crescut d-atîta vrane, Și n-avuși de ce te teme; Nici cu vorba Te-am mustrat, Nici cu palma Te-am certat. TEODORESCU, P. P. 668. ◊
Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. ◊ (Cu privire la o vină) Zicu-i și Țăpeluș; că nu iartă Tîlhării, ci cu țapa le ceartă. BUDAI-DELEANU, Ț. 154.
CERT, -Ă, cerți, -te,
adj. De care nu te poți îndoi; sigur, neîndoios. –
Lat. lit. certus. CERTÁ, cert,
vb. I.
1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva.
2. Tranz. A mustra, a dojeni.
3. Tranz. (
Înv. și
arh.) A pedepsi. –
Lat. certare. cert adj. m.,
pl. cerți;
f. cértă,
pl. cérte
certá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 ceártă
cert adj. m., pl. cerți; f. sg. cértă, pl. cérte certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă CERT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. v. categoric. 3. adj. v. sigur. 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărât. (Dată ~.) 6. adj. v. inevitabil. 7. adv. v. desigur. 8. adv. v. adevărat. CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi. CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) Cert ≠ incert, îndoielnic, nesigur CERT- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sigur”, „neîndoielnic”. [< lat. certus].
CERT, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, neîndoios. [< lat. certus, cf. it. certo].
CERT, -Ă adj. sigur, neîndoielnic, neîndoios. (< it. certo, lat. certus)
cert (cértă), adj. – Sigur, neîndoios.
Lat. certus (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.) certifica,
vb.; certificat,
s. n.; certificator,
adj.; certitudine,
s. f.; incertitudine,
s. f. certá (certát, certát), vb. –
1. (
Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. –
2. (
Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. –
3. A dojeni, a mustra. –
4. A critica. –
5. A pedepsi. –
6. (
Refl.,
înv.) A se învăța minte. –
Mr. nțertare,
megl. (an)țertu,
istr. certu.
Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR);
cf. alb. kjertoń (Meyer 220),
v. it. certare,
sard. kertare. –
Der. ceartă,
s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț,
adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător,
adj. (care ceartă, mustrător); certaș,
s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară
rom., deoarece îi corespunde
alb. kjartë (Philippide, II, 636).
CERT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de îndoială; fără îndoială; neîndoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare cert a. și adv. sigur, neîndoios: lucru cert.
certà v.
1. a mustra violent, a înfrunta cu asprime: îl ceartă mereu pentru toate nimicurile;
2. (rar și învechit) a pedepsi: vei vrea cu oaste și răsboiu ca să ne cerți EM.; 3. a-și vărsa supărarea prin vorbe sau fapte violente: se ceartă și se împacă. [Lat. CERTARE, a se lupta: românește cu sensul slăbit].
*1) cert, -ă adj. (lat. certus, d. cérnere. V.
cert 2). Sigur, pozitiv, neîndoĭos: un fapt cert. Determinat, anumit: o certă cantitate. Adv. În mod cert.
2) cert, a
-á v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V.
con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s’aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.
CERT adj., adv. 1. adj. adevărat, aievea, autentic, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adj. categoric, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 3. adj. categoric, precis, sigur, (rar) neapărat. (Vrea un răspuns ~.) 4. adj. sigur, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. ferm, fixat, hotărît. (Dată ~.) 6. adj. inevitabil, sigur. (Căderea ~ a orașului.) 7. adv. absolut, bineînțeles, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis, sigur. ( – Crezi că vine azi? – ~!) 8. adv. adevărat, serios, sigur. ( – Așa s-au întîmplat lucrurile! – ~?) certa vb. v. BATE. CONDAMNA. INSTRUI. ÎNVĂȚA. OSÎNDI. PEDEPSI. CERTA vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.
A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia.
a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale.