ceriu definitie

14 definiții pentru ceriu

ceríu2, ~íe a [At: MARIAN, CH. 5 / Pl: ~ii / E: ceară + -iu] (Rar) Galben ca ceara (2).
cériu1 sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.
CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.
CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă.
CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, cu numeroase întrebuințări în industrie. – Fr. cérium.
cériu [riu pron. rĭu] s. n., art. cériul; simb. Ce
cériu s. n. [-riu pron. -riu], art. cériul; simb. Ce
CÉRIU s.n. Metal strălucitor, moale și ductil din familia pământurilor rare. [Pron. -riu. / < fr. cérium < Ceres – zeița agriculturii la romani].
CÉRIU s. n. metal strălucitor, moale și ductil, din familia lantanidelor. (< fr. cérium)
CÉRIU n. Metal moale, lucios, întrebuințat în aliaje, la fabricarea pietrelor de brichetă, a gloanțelor și proiectilelor trasoare etc. [Sil. ce-riu] /<fr. cérium
*cériŭ n. Chim. Un metal tri- și tetravalent, c’o greutate atomică de 141. Se află în multe minerale și se întrebuințează la făcut țesăturĭ incandescente.
Ce, simbol chimic pentru ceriu.
CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.

ceriu dex

Intrare: ceriu
Ce simbol
ceriu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -rĭu