cergă definitie

2 intrări

16 definiții pentru cergă

cérgă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 193 / Pl: ~rgi și -rge / E: tc çerga, mg cserge, bg чepгa] 1 Țesătură de lână cu care se acoperă țăranii când se culcă sau care se așterne pe pat. 2 (Olt; spc) Pătură. 3 (Ban) Coviltir.
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.
CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Pătură (de lână) care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., scr. cerga. Cf. magh. cserge.[1]
CÉRGĂ, cergi, s. f. Pătură de lînă care servește la învelit, la acoperit patul sau pentru a fi așternută pe cai; țol, scoarță. De sub cergă s-auzi un scîncet de prunc. CAMILAR, N. I 81. Culcușurile de paie erau jos, așternute cu cergi de lînă. SADOVEANU, M. C. 58. În vremea aceasta cîrlanul tremura cu urechile dăbălate sub cerga fluturată de vînt. SLAVICI, N. II 4. S-a înfășat baba-n cerga ei, și-a pus traista căpătîi și s-a ghemuit de-a binele. CARAGIALE, III 52. Știi una, jupîne?... acoperi-te cu cerga, ca să nu te vadă [tîlharii]. ALECSANDRI, T. 49. ◊ (Poetic) Soarele privea dulce... printre cergile bolților. GALACTION, O.I 263.
CÉRGĂ, cergi, s. f. Pătură de lână care servește la învelit; țol, scoarță. – Tc. çerge „cort mic”.
cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi
cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi
CÉRGĂ s. v. pătură.
cergă (cérgi), s. f. – 1. Pătură. – 2. Pînză de cort. – Mr., megl. cergă „cort”. < Tc. cerga „cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, țig. čerga, cu accepții care oscilează între „cort” și „pătură”. Istoria acestui cuvînt nu este clară. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. și de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în rom. prin mai multe filiere în același timp. (După Murnu 45, ngr. provine din rom.; după Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu, Revista istorică, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675]
CÉRGĂ ~gi f. Țesătură confecționată din lână colorată, cu lațe și cu desene, având diverse întrebuințări. [G.-D. cergii] /<turc. çerge
cergă f. 1. velință țărănească de pat: cât ți-e cerga, atât te întinde; 2. pătură de cal sau de căruță. [Turc. ČERGA].
cérgă f., pl. ĭ (turc. čerge, cort ușor pe doĭ parĭ, d. alb. čergă, cergă, [care vine d. mlat. sérica, de mătase, serga, rogojină, fr. serge, serjă], de unde și ngr. tsérga, bg. sîrb. čerga, ung. cserge. V. sarică, serjă). Pătură de învălit calu, patu ș. a. Iron. Cu cerga’n cap, după cuviință, cum trebuĭe: s’a dus la raĭ cu cerga’n cap, V. jalbă, pled, procoviță.
CERGĂ s. cuvertură, învelitoare, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.)
cérgă, cergi, s.f. – Pătură groasă țesută din lână. Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat: „Se gândé la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar, 1980: 110). ♦ (onom.) Cergă, Cerguță, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din bg., srb. cerga (DEX); din tc. çerge, cerga „cort mic” (Șăineanu, DLRM); lat. serica > ngr. tserga > tc. cerga, de unde rom. cerga (Berneker, cf. DER), dar și cuvintele slave (Miklosich, cf. DER). Cuv. rom. > magh. cserge (Bakos, 1982).
cérgă, cergi, s.f. – Pătură groasă țesută din lână. Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat: „Se gândé la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar 1980: 110). – Din bg., srb. cerga (DEX); Cuv. rom. preluat în magh. (cserge) (Bakos 1982).
CERGĂ subst. 1. Cerghescul, VI. munt. 1640 (BCI V 192). 2. Cerguță, V. (Isp IV1). 3. Cf. Cergăul ss. ard.

cergă dex

Intrare: cergă
cergă substantiv feminin
Intrare: Cergă
Cergă