2 intrări

20 definiții pentru cercuire

cercui vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~ésc / E: cerc + -ui] (Înv) 1-2 (Apune cercuri sau) a strânge în cercuri un vas cu doage Si: a încercui (1-2). 3 (Spc) A lega butucul roții de lemn cu cercuri, ca să nu crape Si: a încercui (3). 4-5 (Subiectul e cercul, brățara) A cuprinde. 6 A fixa nuiele de alun în pereții casei, înainte de a-i lipi cu lut. 7-8 (C.i. vița de vie) A tăia și lega de araci primăvara. 9-14 A încercui (5-10). 15 A asedia.
cercuíre sf [At: VASICI, ap. HEM / P: ~cu-i~ / Pl: ~iri / E: cercui] 1-2 (Fixare de cercuri sau) strângere a unui vas din doage Si: cercuială (1-2), cercuit1 (1-2), cercuitură (1-2), încercuire (1-2), încercuit1 (1-2). 3 Legare a butucului roții cu cercuri metalice, ca să nu crape Si: cercuială (3), cercuit1 (3), cercuitură (3), încercuire (3), încercuit1 (3). 4 Încercuire (4). 5 Fixare a nuielelor de alun în pereții casei, înainte de lipirea cu lut Si: cercuială (5), cercuit1 (5), cercuitură (5). 6 Legare a viței de vie de araci Si: cercuială (6), cercuit1 (6), cercuitură (6). 7 Încercuire (5). 8 Înconjurare. 9-11 Încercuire (7-9). 12 Însemnare. 13 Asediu. 14 (Îvr) Circulație sangvină.
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui.
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la un vas de doage, la o roată de car etc.) A pune cercuri, a lega, a strînge cu (sau în) cercuri. Așezai pe căpătîie, lîngă ușa pivniței, singur un butoi, în rotunzimea lui cercuită, părea vesel știind poate că, oricît de întunecat e afară pe ziua aceea ploioasă, tot mai întunecat trebuie să fie înăuntru, în întunecimile hrubei. ANGHEL, PR. 94. Au făcut îndată polobocul... și l-au cercuit bine, cerc lîngă cerc. SBIERA, P. 78. 2. Fig. A cuprinde ca într-un cerc, a înconjura. Pe împăratul... îl cercuiră, cu mîngîieri și dezmierdări, odrasla lui de trei fete. DELAVRANCEA, S. 83. 3. Fig. A mărgini, a limita, a circumscrie. Cercuind lumea întreagă în poienița înflorită... voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile vieței sale de mai nainte. ODOBESCU S.III 203. 4. Intranz. A se așeza în formă de cerc, a face roată în jurul cuiva. Oamenii... cercuiesc în jurul tăciunilor și povestesc. DELAVRANCEA, S. 81. 5. Fig. A însemna în formă de cerc. Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă Ca anii cercuiți în trunchiul stejarului. BENIUC, V. 24.
CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc. ♦ Fig. A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. Îl cercuiră cu mângâieri și dezmierdări (DELAVRANCEA). 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Din cerc.
CERCUÍRE, cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui.
cercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 să cercuiáscă
cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri
cercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cercuiésc, imperf. 3 sg. cercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. cercuiáscă
cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri
CERCUÍ vb. 1. a lega. (~ un butoi.) 2. v. freta.
CERCUÍRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)
A CERCUÍ ~iésc 1. tranz. (butoaie, roți etc.) A strânge cu cercul. 2. intranz. A se așeza în formă de cerc; a face roată. /cerc + suf. ~ui
cercuì v. 1. a pune cercuri la o butie; 2. a lega cu cercuri: a cercui vița; 3. a înconjura, a cantona.
cercuĭésc v. tr. (d. cerc 1). Pun cercurĭ la butoaĭe. Pun un cerc la capătu unuĭ lemn ca să nu roadă, ca la butucu roateĭ. Leg vița de vie. Fig. Lit. Circumscriŭ, îngrădesc, limitez. V. încercuĭesc.
CERCUI vb. 1. a lega. (~ un butoi.) 2. (TEHN.) a freta. (~ două piese metalice.)
CERCUIRE s. cercuială, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)