cercetător definitie

14 definiții pentru cercetător

cercetătór, ~oare [At: N. TEST. (1648), ap. DA / Pl: ~i, ~oare / E: cerceta + -tor] 1-8 smf, a (Persoană) care cercetează (1-4). 9 smf Controlor vamal. 10 smf Inspector. 11-12 smf, a (Persoană) care examinează. 13-14 smf, a (Persoană) care observă. 15-16 smf, a Căutător (26-27). 17-18 smf, a (Persoană) care caută să descopere noi adevăruri științifice. 19-20 smf (Îs) ~ științific (Funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice și) persoană care are această funcție. 21 smf Investigator judecătoresc. 22 smf Anchetator. 23-24 smf, a (Persoană) care studiază. 25 smf (Înv) Vizitator. 26-27 smf, a (Înv) (Persoană) care oferă ajutor. 28-29 smf, a (înv) (Persoană) care compătimește. 30-31 smf, a (înv) (Persoană) care poartă de grijă. 32-33 (Înv) smf, a (Persoană) care ispitește. 34-35 (Înv) smf, a (Persoană) care răsplătește. 36-37 smf, a (Înv) (Persoană) care pedepsește. 38 sm (Înv) Păstor sufletesc. 39 sm (Înv) Episcop. 40 sm (Înv) Arhiepiscop.
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.
CERCETĂTÓR2, -OÁRE, cercetători, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetări în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. În «Capitalul», cea mai remarcabilă creație științifică pe care a produs-o secolul al XIX-lea, se îmbină o extraordinară rigurozitate științifică de cercetător scrupulos și neobosit cu o înflăcărată pasiune revoluționară pentru soarta și viitorul clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 26. Știința marxist-leninistă și exemplul științei sovietice au ajutat și îndemnat pe cercetători să lege știința noastră de practica construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 3-4, 107. Lucrarea lui I. V. Stalin «Marxismul și problemele lingvisticii» pune în fața cercetătorilor din domeniul științelor sociale, în special cercetătorilor din domeniul științelor istorice, o serie de teze de mare însemnătate principială care deschid perspective largi dezvoltării științei istorice. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 25, 1/3. Cercetătorul științific, profesorul universitar, literatul, artistul, activistul pe tărîmul culturalizării maselor trebuie să aibă drept sprijin în munca sa – pentru ca aceasta să fie încununată de roade – o concepție justă despre lume și societate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 1/1.
CERCETĂTÓR1, -OÁRE, cercetători, -oare, adj. Care cercetează (1), care examinează cu atenție; scrutător. La ferestrele vogonului apărură fețe cercetătoare și speriate. DUMITRIU, B. F. 86. ◊ (Adverbial) Bătrînă se uita cercetător la fața lui Ion. DUMITRIU, V. L. 20. Tata se uita cercetător în jur. SAHIA, N. 54. Femeia veni lîngă gardul nu tocmai nalt și, fără să zică nimic, mi se uita în față de-aproape, lung și cercetător. HOGAȘ, M. N. 77.
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetări în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. – Din cerceta + suf. -(ă)tor.
cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre
cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; f. sg. și pl. cercetătoáre
CERCETĂTÓR s., adj. 1. s. om de știință, (înv.) scrutător. (Un remarcabil ~ în domeniul...) 2. adj. v. atent.
CERCETĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ține de cercetare; care cercetează; scrutător. Privire ~oare. /a cerceta + suf. ~ător
CERCETĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în cercetări științifice; om de știință; investigator. ~ științific. /a cerceta + suf. ~ător
cercetător m. care cercetează (sub raportul intelectual).
cercetătór, -oáre adj. și s. Care cercetează, explorator: cercetătoriĭ științeĭ. Iscoadă, cercetaș, soldat trimes înaintea armateĭ ca să cerceteze mișcările dușmanuluĭ. – E un cuvînt maĭ potrivit de cît „cercetaș”.
CERCETĂTOR s., adj. 1. s. om de știință, (înv.) scrutător. (Un remarcabil ~ în domeniul...) 2. adj. atent, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (O privire ~; ochi ~.)

cercetător dex

Intrare: cercetător (adj.)
cercetător adjectiv
Intrare: cercetător (s.m.)
cercetător substantiv masculin