cercătură definitie

9 definiții pentru cercătură

cercătúră sf [At: DOSOFTEI, V. S. 59/2 / Pl: ~ri / E: cerca + -tură] (Înv) 1 Experiență. 2 Probă. 3 Gustare a bucatelor. 4 (Jur) Cercetare a unei cauze. 5 Investigație. 6 Control. 7 (Spc; înv) Verificare a strângerii veniturilor țării din partea contribuabililor.
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Cerca + suf. -ătură.
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Învechit) Control exercitat de stăpînire asupra strîngerii birurilor prin concesionari. N-ai decît să scoți o cercătură în țară. FILIMON, C. 156.
CERCĂTÚRĂ, cercături, s. f. (Înv.) Control exercitat de stăpânire asupra strângerii birurilor prin concesionari. – Din cerca + suf. -(ă)tură.
cercătúră (înv.) s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri
cercătúră s. f., g.-d. art. cercătúrii; pl. cercătúri
cercătură f. controlul contracciilor cari, sub Fanarioți, luau prin mezat strângerea veniturilor țării: n’ai de cât să scoți o cercătură în țară FIL.
cercătúră f., pl. ĭ. Fam. Încercare, probă. Vechĭ. Cercetare, urmărire. Control.

cercătură dex

Intrare: cercătură
cercătură substantiv feminin