cerb definitie

28 definiții pentru cerb

cerb sm [At: PSALT. 80/3 / Pl: ~i / E: ml cervus] 1 (Zlg) Mamifer patruped rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne ramificate, care cad și se reînnoiesc în flecare an, cu coada scurtă (Cervus claphus). 2 (Îs) ~lopătar Specie de cerb cu coamele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). 3-4 (Îe; îlav) A fugi ca ~ul (A fugi) foarte repede. 5 (Ent; îs) ~ul lui Dumnezeu Rădașcă 5 (Bot; îs) Spinul ~ului Planta Romnus cathartica. 6 (Pan) Berbec cu coarne lungi și drepte. 7 Bou cu coarne lungi Cf: cerban. 8 Obicei de a umbla la colindat, la Crăciun și la Sfântul Ion, cu un om mascat cu cap de cerb Cf brezaia, turca, țurca.
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (Cervus elaphus). ◊ Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). – Lat. cervus.
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, impunător prin coarnele sale bogat ramificate (Cervus elaphus). [Radu-vodă] acompaniat de fiica sa și de o suită numeroasă... se urcau pe dealul Cătălinei, la vînătoarea cerbilor, ciutelor și căprioarelor. NEGRUZZI, S. I 106.
CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogat ramificate (Cervus elaphus). ◊ Compus: cerb-lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți (Cervus dama). – Lat. cervus.
cerb s. m., pl. cerbi
!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.
cerb s. m., pl. cerbi
spínul-cérbului s. m.
CAPUL-CÉRBULUI s. v. rădașcă, răgace.
CERB s. (ZOOL.) 1. (Cervus elaphus) (Mold. și Bucov.) plotun. 2. cerb-lopătar (Cervus dama) = (rar) dam.
CERB s. v. rădașcă, răgace.
SPINELE CÉRBULUI s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.
cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogate. – Mr. țerbu, megl. țerb. Lat. cervus (Pușcariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaică (var. cerboaie), s. f. (femela cerbului); cerban, s. n. (nume de bou); cerbana, s. f. (nume de vacă); cerbar, s. m. (rădașcă); cerbărie, s. f. (parc, rezervație pentru creșterea cerbilor); cerbește, adv. (ca cerbii). REW 1843 consideră că cerbar reprezintă direct lat. cĕrvārius.
CERB1 ~i m. Mamifer erbivor rumegător, de talie mare, cu corpul zvelt, cu coarne lungi, ramificate, și cu coadă scurtă. ~ lopătar. /<lat. cervus
CERB2 ~i m. mai ales art. rar Vechi dans de ritual care simbolizează primăvara. /<lat. cervus
cerb m. cuadruped rumegător, repede alergător, cu coarne osoase, ramificate, ce cad și se reînnoiesc pe tot anul. [Lat. CERVUS].
Cerbu m. munte în Gorjiu (1640 m.) deasupra satului Novaci.
cerb m. (lat. cĕrvus, it. cat. pg. cervo, pv. cerb, fr. cerf, sp. ciervo). Un fel de căprioară mult maĭ mare și cu coarnele maĭ ramificate.
capul-cerbului s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.
CERB s. (ZOOL.) 1. (Cervus elaphus) (Mold. și Bucov.) plotun. 2. cerb-lopătar (Cervus dama) = (rar) dam.
cerb s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.
spinele-cerbului s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.
cerb (cerbuț) v. capră (1).
cerb, cerbi, s.m. – (zool.) Ierbivor rumegător cu coarne ramificate (Cervus elaphus). Populează pădurile de foioase și mixte din Maramureș, începând cu cele de stejar de la Lăpușel și Ardusat, și până la cele de fag din Munții Maramureșului (zona Vișeu, Ruscova) și chiar în golurile alpine de munte (Posea, 1980: 75). ♦ Cultul cerbului se întinde spre est, până în China și Japonia și în sud, până în Italia, Grecia, Marea Neagră, Caucaz și Asia Mică (Eliade, 2001: 34). În spațiul carpato-danubian are caracter totemic (dovadă basmele, legendele, colindele, jocurile cu măști). ♦ (mit.) În folclorul maramureșean, (v. Colinda Cerbului), apare în ipostaza de întemeietor; un fecior de împărat preschimbat în cerb (în urma unui blestem al mamei), după ispășirea blestemului, coboară „la țară” și întemeiază o religie nouă („Jos la sate-oi coborî, / Oile lua-mi-le-ai, / Biserici descuie-mi-oi / Slujbe mândre face-mi-oi”, Bilțiu, 1990: 5). În ovațiile de nuntă din Maramureș, cerbul intermediază întemeierea familiei: alaiul (împărătesc) al mirelui urmărește „o urmă de cerb” până la casa miresei („După ce urmă de cerb / Ați venit la casa noastră?”). ♦ În epoca bronzului, cerbul avea o funcție psihopompă, dovadă motivul zoomorf (în proeminență) de pe vasele de ceramică descoperite în necropola de la Lăpuș (Vulpe, 2001). Cu timpul, această funcție va fi preluată de pasărea măiastră, iar cerbului i se atribuie calități de regalitate. Apoi, decade într-o zonă profană printr-un proces de desacralizare. – Lat. cervus „cerb” (DER, DEX, MDA).
CERB (lat. cervus) s. m. Mamifer artiodactil, rumegător, din pădurile Europei, Asiei, Americii, de talie mare (c. 1,50 m înălțime), cu corpul zvelt, coada scurtă și coarne ramificate (Cervus elaphus). ♦ Cerbul carpatin = cea mai mare specie cinegetică dintre mamifere, din fauna României (c. 1,5 m înălțime; taurul, 250 kg, ciuta, 150 kg), cu blană scurtă, cenușie-roșcată; trăiește în pădurile de amestec (fag cu rășinoase); longevitate 18 ani (Cervus elaphus montanus). Cerbul lopătar = specie de c. mediteranean, de c. 1,30 m înălțime, cu blana brun-roșcată cu pete alburii vara și coarne lățite (Dama dama). Cerbul gigant = gen de mamifer fosil din Cuaternar, cu înălțimea de c. 1,5 m, coarne late, distanțate la vârfuri pînă la 3 m și blana foarte bogată (Cervus megaceros).
PLATYCERIUM Desv. PLATICERIUM, CORN DE CERB, CORN DE ELAN, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale ale Australiei, 17-20 specii, epifite, rizom tîrîtor și ramificat, solzos, frunze așezate în 2 rînduri pe rizom, de 2 feluri, unele de culoare maro – care au rol de acoperire (acoperă rizomul și rădăcinile) -, foarte late, în formă de solzi, sesile, persistente, imbricate și altele normale, scurt-pețiolate, erecte, cu vîrfuri pendente, de cîteva ori bifurcate, puțin pieloase, pubescente, nedentate. Nervurile principale sînt bifurcate și apoi paralele.
Rhamnus catharticus L. « Spinul cerbului ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi-gălbui (4 sepale, 4 petale mici, 4 stamine) dispuse 2-5 în fascicule. Frunze verzi, ceva mai deschise pe partea inferioară, ovat-eliptice, margini fin-dințate, glabre, subțiri, cu 3-5 perechi de nervuri, pețiol cca 3 cm lungime. Arbust cu ramuri opuse, terminate într-un spin; 2-6 m înălțime. Scoarță maro-închis. Fructe, drupe sferice, negre.

cerb dex

Intrare: cerb
cerb substantiv masculin
Intrare: spinul-cerbului
spinul-cerbului substantiv masculin articulat
Intrare: capul-cerbului
capul-cerbului substantiv masculin articulat (numai) singular