ceramică definitie

2 intrări

19 definiții pentru ceramică

cerámic, ~ă [At: ODOBESCU, S. II, 413 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr céramique] 1-2 sf (Tehnică și) artă a prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, vase sau alte obiecte Si: olărit. 3 sf Obiect obținut prin această tehnică. 4 sf Material din care se obțin aceste obiecte. 5-6 a Referitor la ceramică (1-2). 7-8 a Propriu ceramicii (1-2). 9-10 a De ceramică (1-2). 11 a (D. obiecte) Obținut din ceramică (4).
CERÁMIC,- Ă, (3) ceramici, -ce, adj., (2) ceramici, s. f. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. 2. Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.
CERÁMIC, -Ă, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.
CERÁMICĂ s. f. 1. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă selecționată sau din alte materiale plastice care se întăresc după o încălzire în cuptor. V. olărie. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea obiectelor confecționate prin această tehnică. [Bolliac] a consemnat adesea noțiuni prețioase despre descoperirile de numismatică, de ceramică și chiar de unelte de piatră și os din timpii preistorici. ODOBESCU, S. II 413.
CERÁMICĂ s. f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau, p. ext., din alte materiale plastice) întărite prin încălzire în cuptor. ♦ Obiecte confecționate prin această tehnică. – Fr. céramique (< gr.)
cerámic adj. m., pl. cerámici; f. cerámică, pl. cerámice
cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii; pl. cerámici
cerámic adj. m., pl. cerámici; f. sg. cerámică, pl. cerámice
cerámică s. f., g.-d. art. cerámicii
PIROMETRU CERÁMIC s. (FIZ.) con pirometric, con Seger.
CERÁMIC, -Ă adj. Referitor la ceramică, de ceramică. [< fr. céramique].
CERÁMICĂ s.f. Tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau din substanțe plastice asemănătoare). ♦ Obiecte de argilă făcute prin această tehnică. [Gen. -cii. / < fr. céramique].
CERÁMIC, -Ă I. adj. referitor la ceramică. II. s. f. tehnica și arta de a fabrica obiecte din argilă (sau substanțe plastice asemănătoare). ◊ obiectele înseși. (< fr. céramique)
CERÁMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de ceramică; propriu ceramicii. Produse ~ce. /<fr. céramique
CERÁMICĂ f. 1) Artă și tehnică de fabricare a obiectelor prin modelarea și arderea argilelor. 2) Material obținut prin modelarea și arderea argilelor. 3) Obiect produs din asemenea material. [G.-D. ceramicii] /<fr. céramique, germ. Keramik
ceramică f. arta de a fabrica oale, faianțe, porțelanuri, smalțuri.
*cerámic, -ă adj. (vgr. keramikós, d. kéramos, argilă, lut. V. cărămidă). Relativ la olărie. S. f., pl. e și ĭ. Meseria olăriiĭ (vase de lut, de faĭanță, de porțelan).
PIROMETRU CERAMIC s. (FIZ.) con pirometric, con Seger.
CERAMIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. keramikos „de argilă”) s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării amestecului plastic format din argile comune, caolin, cuarțite, talc, grafit și cocs în diferite proporții prin omogenizarea, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea sau arderea acestuia. C. a apărut în Neolitic, fiind rezultatul unui proces de poligeneză și nu de difuziune, strîns legat de cultivarea plantelor și sedentarizare. Primele obiecte din c. datează din 8000-7000 î. Hr. și provin din vechea Fenicie, Persia și Siria. Pe terit. României, primele vase din lut ars datează din milen. 6 î. Hr. și aparțin culturilor Criș, Ciumești și Boian. C. populară românească continuă tradiția dacică (c. neagră în Moldova și E Transilvaniei), romană (c. roșie, în Oltenia, V Munteniei și Banat) și bizantină (c. grafitică). Formele variate și elegante, decorația simplă și coloritul luminos al smalțului fac din c. populară românească un valoros domeniu al artei populare. Dintre cele mai renumite centre de olari: Horezu, Oboga, Marginea, Corund, Biniș, Leheceni, Vama, Curtea de Argeș. C. lineară = cea mai veche cultură neolitică din Europa Centrală (milen. 5-4 î. Hr.), denumită astfel după decorul obținut prin benzi paralele incizate. 2. S. f. Material sau obiect obținut prin această tehnică. În funcție de compoziție și de modul de fabricare se obține c. brută sau poroasă (olăria nearsă sau arsă – terra cotta – produse refractare etc.) și c. fină sau impermeabilă (porțelanuri, faianțe, produse electroizolante etc.). C. monumentală = denumirea elementelor de ceramică (discuri, butoni, cărămidă smălțuită) care intră în decorația arhitectonică. 3. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii.

ceramică dex

Intrare: ceramic
ceramic adjectiv
Intrare: ceramică
ceramică substantiv feminin