2 intrări

12 definiții pentru cepuit

cepui vt [At: DDRF / P: ~pu-i / Pzi: ~ésc / E: cep] 1 A împreuna cu cepuri (17) două bucăți de lemn Si: (Mar) cepuri (1). 2 A face cepuri (18) cu rindeaua Si: (Mar) cepuri (2). 3 A curăța un arbore de ramuri Si: (reg) cepuri (3), a ciuhui, a ciungăvi, a crengui, a dărâma.
cepuít1 sn [At: I. APOLZAN, U. 19 / P: ~pu-it / Pl: ~uri / E: cepui] 1-3 Cepuire (1-3).
cepuít2, ~ă a [At: DA / P: ~pu-it / Pl: ~iți, ~e / E: cepui] 1 (D. bucăți de lemn) Îmbinat2 cu cepuri (17) Si: cepurit2 (1). 2 (D. trunchiuri) Curățat2 de crengi Si: cepurit2 (2).
CEPUÍ, cepuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna cu cepuri două bucăți de lemn. 2. A curăța un arbore de ramuri. – Cep + suf. -ui.
CEPUÍT s. n. Faptul de a cepui; cepuire. – V. cepui.
CEPUÍT s. n. Tăiere a crăcilor de pe trunchiurile de rășinoase, pentru o mai ușoară sortare și manipulare a trunchiurilor. – Din cep.
cepuí (a cepui) (a pune cepuri, a curăța arbori) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cepuiésc, imperf. 3 sg. cepuiá; conj. prez. 3 să cepuiáscă[1]
cepuít (acțiunea de a pune cepuri, de a curăța arbori) s. n.
cepuít s. n.
CEPUÍT n. Tăiere a crengilor de pe trunchiurile copacilor pentru a ușura sortarea și manipularea lor. [Sil. -pu-it] /Din cep
cepuí, cepuiesc, vb. tranz. – 1. A pune dopuri. 2. A îmbina grinzile cu cuie de lemn. – Din cep + suf. -ui (DEX, MDA).
cepuít, -ă, cepuiți, -te, adj. – 1. (ref. la un recipient) Astupat, închis cu dop. 2. (ref. la grinzi) Îmbinate cu cuie de lemn. – Din cepui (MDA).