cep definitie

2 intrări

20 definiții pentru cep

cep sn [At: PAMFILE, I. C. 447 / Pl: ~uri / E: ml cippus] 1 Ramură de brad sau de molid. 2 Ramură ciuntită, fără frunze Si: ciot. 3 Nod din tulpina unui brad sau molid din care crește ramura. 4 (La plivitul viei) Viță lăsată pe rod, ciuntită mai sus de ochiul al doilea sau al treilea de jos în sus. 5 Două sau trei vițe lăsate mai lungi decât celelalte, la tăiatul viței. 6 Lăstari de un an lăsați cu trei muguri, spre a produce capete. 7 (Pex) Cap de viță tăiat împreună cu strugurele și pus la păstrare. 8 (Pan) Fir de rădăcină de porumb, care dă chiar deasupra mușuroiului de pământ, se întinde în jos și intră în pământ. 9 Porțiune din tulpina unui portaltoi care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea lui, pentru a-l proteja. 10 Dop de lemn care astupă gaura de jos, pe unde curge lichidul, a unui butoi. 11 (Spc; îoc cu vraniul) Dop de deasupra al buții. 12 (Pex) Canea Si: pipă. 13 (Îe) A da (sau a pune) ~ unei buți A începe o bute plină. 14 (îs) Linge~ Bețiv. 15 (Pex) Gaură a butoiului în care se pun cepul sau canaua. 16 Gaură dată pentru înlesnirea pitrocitului, cu spițelnicul, la fundul butei. 17 (Dlg) Cui de lemn cu care se împreună două lemne, mai ales două obezi Cf pâj. 18 Cățel (26). 19 (Mor) Fier ce se pune, uneori, la capul grindeiului. 20 Capăt al fusului arborelui de lemn al unei mori de apă, ascuțit la vârf. 21 Capăt filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. 22 (Țes) Piesă de la războiul de țesut mecanic.
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de formă tronconică, cu care se astupă gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaură de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buți, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), făcându-i o gaură. 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență prismatică sau cilindrică fasonată la capătul unei piese de lemn, cu care aceasta urmează a fi îmbucată în altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.
CEP, cepuri, s. n. Dop lung de lemn cu care se astupă gaura de jos a unui butoi (pe unde curge lichidul). Trase cepurile la cîteva buți d-odată, și pe toate le înghițea, de părea că intra vinul în pămînt. ISPIRESCU, L. 323. ◊ Expr. A da cep unei buți = a începe o bute plină de vin (sau de alt lichid). De bucurie că avea un oaspe așa ca Ercule, el dete cep la o butie cu vin foarte vechi. ISPIRESCU, U. 38. (Fig.) Dați-i cep, băieți! (arătînd garafa). ALECSANDRI, T. 238. ♦ Dop avînd aceeași întrebuințare, prevăzut cu un robinet sistematic, pentru a înlesni extragerea lichidului dintr-un butoi; cana. Acum să vă vedem și vinurile! Ia trageți-mi încoa cîte o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. Petrec... Cu gura la cep de bute. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ (Rar) Gaură a butoiului, în care se pune cepul sau canaua. Prin un cep sloboade apa are, după ce șerpuiește pe un pat de frunziș, vine de se aruncă... într-o băltiță, unde mierlele... se scaldă. NEGRUZZI, S. I 96.
CEP, cepuri, s. n. 1. Dop lung de lemn cu care se astupă gaura unui butoi. ♦ Canea. ♦ (Rar) Gaură a butoiului în care se pune cepul (1) sau caneaua. ◊ Expr. A da cep unei buți = a începe o bute plină de vin (sau de alt lichid). 2. Porțiune din tulpina unui portaltoi, care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molift din care crește ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori țărănești de apă. 4. Proeminență (cilindrică) la periferia unei piese, tăiată astfel încât să se potrivească într-o scobitură din altă piesă. ♦ Capătul filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. – Lat. cippus.
cep s. n., pl. cépuri
cep s. n., pl. cépuri
CEP s. 1. v. canea. 2. (TEHN.) (pop.) pișleag, (reg.) barbur, pâș, sip. (~ la roata căruței.) 3. (TEHN.) (reg.) bold. (~ la grindeiul morii.)
CEP s. v. ciot, nod.
cep (cépuri), s. n.1. Butuc de viță de vie. – 2. Creangă de brad sau nod lăsat de aceasta cînd este smulsă de pe trunchi. – 3. Nod. – 4. Dop, canea. – 5. Știft, pivot, bulon. – 6. Scobitură a unei bîrne care se îmbină cu capătul alteia. – Mr. cep, megl. čomp, istr. țep. Probabil rezultat din întîlnirea lat. cippus cu bg. čep, cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Pușcariu 333; Candrea-Dens., 303; REW 1935; Conev 63; DAR. Corespondența sensurilor cu cuvintele romanice (it. ceppo „cep”; abruz. tšeppe „canea”; fr. cep; prov., cat. cep; sp., port. cepo) indică faptul că rom. continuă aceeași tradiție. Pe de altă parte cuvintele sl. corespunzătoare (bg., slov., ceh. čep, sb. čepa, pol. czop, rut. čip, rus. čop) nu sînt cu adevărat sl. și, după Berneker 143, provin din it. cippo (pol. poate din germ.), astfel încît trebuie să fie termeni relativ moderni. Totuși, este probabil să se fi produs o contaminare între cuvîntul lat. și cel sl. (cf. Pușcariu, Lr., 281). Der. cepău, s. n. (canea); cepos, adj. (noduros), cf. sl. čepuratŭ „noduros”; cepar, s. n. (burghiu, sfredel); cepurar, s. n. (burghiu); cepui, vb. (a tăia crengile unui arbore; a face cepuri; a pune cep la un butoi); cepuitor, s. n. (rindea de făcut canele); cepărit, s. n. (înv., impozit plătit pe cîrciumi).
CEP ~uri n. 1) Dop de lemn cu care se astupă gaura de scurgere la un butoi. 2) Gaură mică într-un butoi care se astupă cu un astfel de dop. ◊ A da ~ a începe un butoi (cu vin). 3) Proeminență a unei piese care se îmbucă cu scobitura făcută în altă piesă. 4) Coardă de viță de vie, cu 1-3 ochi. /<lat. cippus
cep n. 1. partea din trunchiul unui arbore tăiat (ex. de brad) ce rămâne în pământ, mai ales cep de viță; 2. bucată de lemn spre a astupa o butie găurită; 3. gaură în care se bagă cepul: a da cep unei buți; 4. Puișor de lemn ce împreună obezile roții; 5. fierul ce se pune în capul fusului morii. [Lat. CIPPUS, trunchiu].
1) cep m. (var. din țep. Cp. cu cĭuf și țop 1). Vest. Cuĭ de lemn înfipt între doŭă scîndurĭ ca să le unească și să formeze un fund sau ca să țină vertical un lemn într’altu saŭ ca să prindă buză la buză un lemn într’altu.
2) cep n., pl. urĭ (lat. cĭppus, palisadă; it. ceppă, pv. vfr. cep, sp. cepo, ceĭa ce rămîne în pămînt dintr’un copac tăĭat, Abruzzo ceppe, cep. D. it. saŭ rom. ar putea veni și vsl. čepŭ, sîrb. bg. čep, rut. čip, ung. csepp). Bucată de lemn pusă orizontal ca să astupe gaura unuĭ butoĭ (la buteliĭ se zice dop și e pusă vertical). Cĭot în trunchĭu braduluĭ. A da cep unuĭ butoĭ, a-ĭ face o gaură și a-ĭ pune cep.
cep s. v. CIOT. NOD.
CEP s. 1. canea, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la butoi.) 2. (TEHN.) (pop.) pișleag, (reg.) barbur, pîș, sip. (~ la roata căruței.) 3. (TEHN.) (reg.) bold. (~ la grindeiul morii.)
cep, cepuri, s.n – 1. Bucăți de lemn (patru) așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară (Felecan, 1983). 2. Partea superioară a stâlpilor (de la porțile tradiționale) cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar (Nistor, 1977: 22). 3. Dop; astupuș, stupuș (ALRRM, 1971: 312). – Lat. cippus „trunchi” (Scriban, Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).
cep, -uri, s.n – 1. Bucăți de lemn (patru) așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară (Felecan 1983). 2. Partea superioară a stâlpilor (de la porțile tradiționale) cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar (Nistor 1977: 22). 3. Dop; astupuș, stupuș (ALR 1971: 312). – Lat. cippus.
CEP subst. 1. Cepul vlah din Serbia (DR IV 1). 2. Ceplea s. olt. 3. Cepoiu (Șez); – Petria (17 A V 504); §§ 2 și 3 se pot explica și din plur. de la ceapă.
a da cep expr. a înjunghia (pe cineva).

cep dex

Intrare: cep
cep substantiv neutru
Intrare: Cep
Cep