cenzură definitie

2 intrări

23 definiții pentru cenzură

censúră sf vz cenzură
cenzura vt [At: ODOBESCU S., I, 46/25 / V: ~nsu~ / Pzi: ~réz / E: fr censurer] 1-2 A critica (public). 3-4 A exercita funcția de cenzor (4-5). 5-8 A aplica cenzura (2-5).
cenzúră sf [At: VLAHUȚĂ, D. 36 / V: ~nsú~ / Pl: ~ri / E: lat censura] 1 (La romani) Funcție a cenzorului (1). 2 (Pex) Pedeapsă disciplinară dată de către autoritatea de drept subalternilor sau membrilor unui corp constituit. 3-4 Cercetare de către o persoană care are sau își ia un drept de control al scrisului cuiva destinat tipăririi, spre a opri de la publicare părțile considerate primejdioase. 5 (Spc; sub regimul stării de necesitate, urgență, asediu) Cercetare prealabilă, din partea unui cenzor (3), a celor destinate publicității (prin tipar, reprezentație etc.), mai ales a ziarelor, spre a opri răspândirea unor idei socotite primejdioase, imorale etc. 6 (Pex) Grup de persoane care efectuează cenzura (5).
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Din fr. censurer.
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura; p. ext. a suprima sau a interzice o publicație (în special un articol de ziar). Reportajul a fost cenzurat. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. Liber fiind prin înalta sa pozițiune de a cenzura și oamenii și faptele... biciuia și dărîma tot ce i se părea vrednic de cîrteală. ODOBESCU, S. I 46.
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspîndirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale; organul de stat care exercită acest control, Fig. De la o vreme bag de seamă că d-l director îmi aplica cenzura, în toată regula. Nimic, nici o vorbă de rău la adresa guvernului nu se mai putea publica în «Steaua Romîniei». VLAHUTĂ, O. A. III 23.
CENZURÁ, cenzurez, vb. I. Tranz. A aplica cenzura; p. ext. a suprima sau a interzice o publicație. ♦ Fig. A exercita un control asupra moravurilor. – Fr. censurer.
CENZÚRĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor, pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și a informațiilor reale; organ de stat care exercită acest control. – Lat. lit. censura (fr. censure).
cenzurá (a ~) vb., ind. prez. 3 cenzureáză
cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri
cenzurá vb., ind. prez. 1 sg. cenzuréz, 3 sg. și pl. cenzureáză
cenzúră s. f., g.-d. art. cenzúrii; pl. cenzúri
CENZURÁ vb. I. tr. 1. A aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a opri, a interzice (o publicație). 2. (Fig.) A controla, a supraveghea (moravurile). [< fr. censurer, it. censurare].
CENZÚRĂ s.f. 1. (Ist.) Demnitatea și funcția de cenzor în vechea Romă. 2. Control exercitat asupra publicațiilor și tipăriturilor pentru a împiedica propagarea unor idei; organ care exercită acest control. 3. Funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. ♦ Critică, blam public. [< lat. censura, cf. it. censura, fr. censure].
CENZURÁ vb. tr. 1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație). 2. (fig.) a supraveghea (moravurile). 3. a adopta o moțiune de cenzură. 4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna. (< fr. censurer)
CENZÚRĂ s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)
A CENZURÁ ~éz tranz. (publicații, emisiuni, însărcinări etc.) A supune cenzurii. /<fr. censurer
CENZÚRĂ ~i f. 1) Control (de stat) efectuat asupra presei, radioului, televiziunii, spectacolelor și corespondenței. 2) Organ oficial care exercită acest control. 3) (în Roma antică) Funcție de cenzor. [G.-D. cenzurii] /<lat. censura, fr. censure
*censúră f., pl. ĭ (lat. censura). Funcțiunea de censor. Critica uneĭ cărțĭ. Reprobare: a se expune censuriĭ publiculuĭ. Judecată bisericească care suspendă și interzice. Cercetare pe care un guvern o exercită asupra cărților și ziarelor în ainte de a permite orĭ interzice publicarea. Pedeapsă disciplinară p. deputațĭ, avocațĭ ș. a.; Comitet care exercită censura. – Fals cenzură (după germ. și rus.).
*censuréz v. tr. (d. censură; fr. censurer). Mustru, critic. Aplic pedeapsa censuriĭ. – Și cenz- (după germ. și rus.).

cenzură dex

Intrare: cenzură
cenzură substantiv feminin
Intrare: cenzura
cenzura verb grupa I conjugarea a II-a