cenobiu definitie

9 definiții pentru cenobiu

cenóbiu sn [At: DN3 / Pl: ~ii / E: it cenobio] (Liv) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun Si: chinovie.
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.
CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.
cenóbiu s. n.
CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață].
CENÓBIU s. n. 1. mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. 2. (biol.) colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. 3. grup de celule în colonii, la cloroficee. (< it. cenobio, lat. cenobium)
CENÓBIU n. livr. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. /<it. cenobio
*cenóbiŭ n. (vgr. koinóbion, d. koinós, comun, și bíos, vĭață. V. chinonic). Comunitate de călugărĭ, mînăstire, schit, obștejitie. – Și chinovíe (după mgr. kinóvion, vsl. kinoviĭa).
CENO-1 (CAENO-, COENO-) „asociație, comunitate, colonie, grupare”. ◊ gr. koinos „comun” > L. sav. caeno-, fr. coeno- și céno-, it. ceno-, engl. coeno- și ceno-, germ. coeno- > rom. ceno-, caeno- și coeno-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., populație componentă a unei biocenoze; ~biospori (v. bio-, v. -spor), s. m. pl., autospori reuniți în cenobii, prezenți la alge; ~biu (v. -biu), s. n., 1. Colonie imobilă de organisme unicelulare. Înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. 2. Grup de celule în colonii, prezent la cloroficee. 3. Fruct schizocarpic; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus, care provine din toate florile singuratice ale unei inflorescențe; ~carpie (v. -carpie), s. f., concreștere a carpelelor; ~centru (v. -centru), s. n., masă de granule, de natură cromidială, din oosfera unor fungi; ~cit (v. -cit), s. n., celulă plurinucleată în membrană comună, specifică algelor și mixomicetelor; ~cladie (v. -cladie), s. f., concreștere a ramurilor prin grefă naturală; ~fil (v. -fil1), adj., care prezintă afinitate pentru un anumit biotop; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., gametange unicelular format dintr-o masă plasmatică plurinucleată; ~gamie (v. -gamie), s. f., contopire a doi cenogametangi, rezultînd un cenozigot; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Apariție a unor noi caractere în cursul dezvoltării, pentru adaptarea la condițiile mediului înconjurător. 2. Grup de indivizi rezultați dintr-un strămoș comun; ~glee (v. -glee), s. f., substanță mucilaginoasă din spațiile intercelulare ale tubului algelor; ~logie (v. -logie1), s. f., studiul comunităților vegetale și animale; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., prezență pe aceeași plantă de flori hermafrodite, femele și mascule; ~sfere (v. -sferă), s. f. pl., (labazidiomicete) sterule formate din bazidii tinere, cu rol asemănător plastidelor, ~spor (v. -spor), s. m., oospor compus, prezent la peronosporale; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., sistematică a comunităților biologice; ~tip (v. -tip), s. n., tip primitiv din care au derivat alte tipuri.

cenobiu dex

Intrare: cenobiu
cenobiu substantiv neutru