celuiálă sf [At: HODOȘ, P. P. 217 / P: ~lu-ia~ / Pl: ~iéli / E: celui + -eală] (Reg) 1-4 Celuire (1-4).

CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire. ♦ Ademenire. [Pr.: -lu-ia-] – Celui + suf. -eală.

CELUIÁLĂ, celuieli, s. f. (Reg.) Înșelare, amăgire; ademenire. – Din celui + suf. -eală.

celuiálă (reg.) s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

celuiálă s. f., g.-d. art. celuiélii; pl. celuiéli

CELUIÁLĂ s. v. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare.

celuială s. v. ADEMENIRE. AMĂGIRE. ÎNȘELARE. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. MOMIRE. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLIRE. PĂCĂLIT. PROSTIRE. PROSTIT. TRIȘARE.