cec definitie

33 definiții pentru cec

cec3- vz ceco-
cec1 sn [At: ȘTEFĂNESCU, C. 43 / Pl: ~uri / E: eg check, fr chèque] Document (nominal sau) la purtător prin care posesorul unui cont (curent sau) de decontare (ori o altă persoană împuternicită) dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului.
cec2 sn [At: DN3 / V: ~um / Pl: ~uri / E: lat caecum] Primă parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon.
CEC1, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.
CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.
CÉCUM s. n. v. cec2.
CEC1, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.
CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.
CÉCUM s. n. v. cec2.
CEC1, cecuri, s. n. Document care conține un ordin de plată dat de posesorul unui cont curent către o bancă,, spre a plăti suma înscrisă pe el persoanei care-l prezintă sau spre a o vărsa în contul acelei persoane. Carnet de cecuri. ▭ Întreabă la bancă dacă aveți acoperirea cecului. PETRESCU, A. 327.
CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. – Variantă: cécum s. n.
CÉCUM s. n. v. cec2.
CEC1, cecuri, s. n. Document prin care posesorul unui cont curent cere unei bănci să plătească o sumă de bani persoanei care prezintă documentul. – Engl. check (fr. chèque).
CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Fr. caecum (lat. lit. [intestinum] caecum).
CÉCUM s. n. v. cec2.
cec s. n., pl. cécuri
CEC / C.E.C. s. propriu n., art. CÉC-ul / C.É.C.-ul; (agenții) pl. CÉC-uri / C.É.C.-uri
cec (ordin de plată, parte a intestinului gros) s. n., pl. cécuri
cécum s. n., pl. cécumuri
CEC1 s.n. Ordin de plată emis de posesorul unui cont curent către o bancă pentru a plăti prezentatorului suma înscrisă în el. [Pl. -curi. / < engl. check].
CEC2 s.n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum].
CÉCUM s.n. v. cec2.
CEC1 s. n. ordin de plată emis de posesorul unui cont curent către o bancă pentru a plăti prezentatorul suma înscrisă în el. (< engl. check, fr. chêque)
CEC2 s. n. primul segment al intestinului gros, între intestinul subțire și colon.-var. cecum s. n. (< fr., lat. caecum)
CÉCUM s. n. elem. cec2.
cec (cécuri), s. n. – Document prin care posesorul unui cont dispune plata unei sume de bani. Engl. check.
CEC1 cecuri n. 1) Document oficial prin care posesorul unui cont curent dispune plata unei sume de bani, din disponibilul său, prezentatorului. 2) Chitanță în care se indică suma plătită de cumpărător sau primită de la acesta pentru marfa cumpărată. /<engl. check, fr. chèque
CEC2 ~uri n. anat. Parte inițială a intestinului gros, situată între intestinul subțire și colon. /<fr. caecum
cec n. ordin dat unui bancher de a plăti cuiva o sumă indicată pe un fel de mandat (= fr. chèque).
cecum n. Anat. partea intestinului gros ce vine după intestinul subțire.
*cec n., pl. urĭ (fr. chèque, d. engl. check, control, marcă, contramarcă). Com. O hîrtie pin care daĭ ordin bancheruluĭ tăŭ să plătească altuĭa banĭ în numele tăŭ.
*cécum n. Răŭ scris îld. caecum.
cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiționată.

cec dex

Intrare: cec (document)
cec substantiv neutru
Intrare: cec (anat.)
cecum substantiv neutru
cec substantiv neutru
Intrare: CEC
C.E.C. substantiv propriu neutru
CEC substantiv propriu neutru