ceatlău definitie

21 definiții pentru ceatlău

ceatlắu sn [At: LET. I, 28/26 / V: ~acl~, ~adl~, ~agl~, ~arl~, cegl~, cerl~, cesl~, cet~, ciorlán, ciori~ / Pl: ~láie, ~Iéie și ~lắe / E: mg csatló] (Reg) 1 Obiect cu care se cetluiește ceva. 2-3 Par sau bucată de lemn tare cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge cât mai mult Cf bredel, renghe, sânzău. 4 Apărătoare cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala Si: gânj. 5 (Înv; Mol) Instrument de tortură, probabil colac de fier înroșit, care se punea în jurul capului cuiva. 6 (Asr) Șervet strâns în jurul frunții contra durerii de cap. 7 (Păs) Băț scurt trecut pe sub nodul străcătoarei care se învârtește pentru a se scurge jintuitul din caș. 8-9 Lemn care prinde loitrele carului în partea anterioară, sus (și corespondentul său din partea posterioară). 10-11 Prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la o căruță (prins sau legat de crucea sau de inima căruței) spre a înhăma un al treilea cal Si: praștie, lăgău. 12 (Pgn; Mol; Buc) Bâtă.
CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s. n.] – Din magh. csatló.
CETLẮU s. n. v. ceatlău.
CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s. n.] – Din magh. csatló.
CETLẮU s. n. v. ceatlău.
CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Regional) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fîn, de lemne etc.) spre a o strînge. ♦ Prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la inima căruței pentru a înhăma un al doilea sau al treilea cal. (Atestat în forma cetlău) Miu s-a aruncat pe șalele calului din cetlău. DELAVRANCEA, S. 203. ♦ Băț gros; bîtă, ciomag. – Variantă: cetlắu s. n.
CETLẮU s. n. v. ceatlău.
CEATLẮU, ceatlaie, s. n. (Reg.) Bucată de lemn cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) spre a o strânge. ♦ Prăjină adăugată la inima căruței spre a înhăma încă un cal. ♦ Băț gros; bâtă, ciomag. [Var.: cetlắu s. n.] – Magh. csatló.
CETLẮU s. n. v. ceatlău.
ceatlắu (reg.) (cea-tlău) s. n., art. ceatlắul; pl. ceatláie/ceatlắie
ceatlău s. n. (sil. -tlău), art. ceatlăul; pl. ceatláie/ceatlăie[1]
CEATLĂU s. v. cruce.
CEATLĂU s. v. apărătoare, bâtă, ciomag, coardă, măciucă.
ceatlắu (-uri), s. n.1. Băț cu care se fixează legăturile. – 2. Cric de mașină. – 3. Prăjină legată la greabănul cailor, pentru a permite atelajului a trei cai. – 4. Cerc, instrument de tortură. – 5. Bîtă, ciomag. – Var. cetlău. Mag. csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu, Elementele ungurești, 148; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. čatlov. – Der. cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a omorî prin gîtuire; a tortura; a bate, a ciomăgi), din mag. csatolni.
CEATLẮU ~ie n. pop. 1) Băț gros; ciomag; bâtă. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. 3) Bucată de lemn cu care se strânge prin răsucire legătoarea unei sarcini (de lemne, de paie etc.). 4) Bară de lemn, prinsă de inima căruței, la care se înhamă încă un cal. [Sil. cea-tlău] /<ung. csatló
ceatlắu, ceatláie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.
ceatlău (cetlău) n. Mold. 1. par mic cu care se strânge fânul, lemnele în car, etc.; 2. prăjină de care se leagă un al doilea cal: cal de ceatlău; 3. funia de legat proțapul cu sania. [Ung. CSATLÓ].
cetlău n. V. ceatlău.
ceatlắŭ și (Ret.) ceaclắŭ n., pl. ắĭe (ung. csatló, ĭavașa, adică „înfrînătoare, frînă”, de unde și sîrb. čatlov). Prăjina care se leagă pe supt căruță ca să se poată înhăma încă un cal pe lîngă ceĭ-lalțĭ doĭ: un cal înhămat în ceatlăŭ, cal în ceatlăŭ (V. pohod, praștie). Cĭomag gros. Lovitură de cĭomag gros. – În Ial. cearlăŭ.
ceatlău s. v. APĂRĂTOARE. BÎTĂ. CIOMAG. COARDĂ. MĂCIUCĂ.
CEATLĂU s. cruce, (reg.) flintar, măgăriță, răscol, scară, (Mold., Transilv. și Ban.) feleherț, (Mold. și Transilv.) spiță, (Transilv.) tecărău. (~ la car sau căruță.)

ceatlău dex

Intrare: ceatlău
ceatlău
cetlău