ceată definitie

17 definiții pentru ceată

ceátă2 av vz încet
ceátă1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 12 / V: cet~ / Pl: céte / E: vsl чeтa] 1 (Înv) Categorie de oameni de aceeași condiție socială Si: clasă, (înv) cin, tagmă, teap. 2 (Înv) Ordin. 3-5 (Înv) Școală (1-3). 6 (Înv) Breaslă. 7 (Îe) A face (sau a sta în) ~ cu cineva A intra într-o tagmă oarecare Si: a se înceți. 8 (Bis; spc; îs) ~ta sfinților Categorie a oamenilor cu viață exemplară. 9 (Bis; îs) Cetele îngerești de îngeri Cor al îngerilor. 10 (Îs) ~ de colindători Grup de persoane care pleacă la colindat. 11 Asociație (profesională) Si: tovărășie. 12 Trapă mai mare sau mai mică de oameni înarmați. 13 (Mil; înv; îs) Cete războinice Contingente militare ale boierilor români Si: steag, buluc, roată Cf detașament, companie, regiment, corp, trupă, (înv) cohortă, orta, hoardă. 14 (Spc) Totalitate a țiganilor aparținând unui boier. 15-16 (Spc) Bandă de (haiduci sau) hoți. 17 (Spc; la jocuri) Grup de jucători care seconfruntă cu alt grup Si: partidă. 18 Număr de persoane adunate (pentru o acțiune comună) Si: grup, cârd, pâlc. 19 (Pex) Mulțime. 20 (Pex) Grup de animale Cf turmă, stol, ciurdă, haită.
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale (de același fel). 2. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești; pâlc (2), stol (2); trupă înarmată și organizată. – Din sl. četa.
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun; pîlc, grămadă. în depărtare, o ceată de flăcăi cînta pe idiță. SANDU-ALDEA, U. P. 192. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 225. Cît ține ziua de vară, Cete de flăcăi muncesc, Cîrduri de fete snopesc. TEODORESCU, P. P. 311. ◊ Fig. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ (În comparații, repetat) Oamenii umblau cete-cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. [Poporul] începu a se strînge în cete-cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. NEGRUZZI, S. I 154. Cîte treizeci de flăcăi, Cete-cete că venea, Parcă la război era. ȘEZ. IV 131. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. O ceată de dulăi țepeni lătrînd cu învierșunare... ODOBESCU, S. III 18. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. Datorită bunei organizări a muncii în cete, formate de cîte 20-30 de cetățeni, avînd la fiecare ceată atelajele necesare, țăranii muncitori au deservit în bune condiții batoza în vederea folosirii întregii capacități de lucru a acesteia. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. 3. (Învechit) Trupă (mai mică sau mai mare) de oameni înarmați și organizați. V. detașament. Am fugit în vremea zaverei... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii, la Secul. CREANGĂ, A. 20. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. Pe colnice, pe-a lor coaste, Șe coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96. Armata romînească de la început s-a împărțit în cete de 1000 oameni supt un căpitan. BĂLCESCU, O. I 12. ♦ Grup de haiduci. Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codru verde, Să mai strîng vro șapte cete! ALECSANDRI, P. P. 287.
CEÁTĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun. ♦ (Înv.) Grup de moșneni sau de răzeși care stăpâneau în comun pământ agricol, păduri etc. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. 3. (Înv.) Trupă înarmată și organizată. – Slav (v. sl. četa).
ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte
ceátă s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte
CEÁTĂ s. 1. bandă, buluc, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacâm. (O ~ de copii.) 2. ceată primitivă v. hoardă. 3. v. buluc. 4. v. tabără.
CEÁTĂ s. v. cin, tagmă.
ceátă (céte), s. f.1. Corporație, breaslă. – 2. În vechea organizare militară, trupă a unui singur nobil, a unui oraș sau a unei mănăstiri, companie, unitate. – 3. Trupă, companie, detașament. – 4. Totalitatea servilor aparținînd aceluiași stăpîn. – 5. Bandă, grup de răufăcători supuși aceluiași șef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere și interese comune. – 7. Mulțime. – Mr., megl. țeată. Sl. četa „breaslă” (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa „pereche”, pol. czata, mag. csata „ceartă”, rut. čáta „companie”, alb. tšetë. DAR presupune că termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns să se confunde. – Der. cetaș, s. m. (soldat, stegar, tovarăș; ortac; șef, căpetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).
CEÁTĂ céte f. 1) Grup (mare) de oameni care urmăresc același scop. O ~ de copii. 2) (în evul mediu) Unitate militară cu efectiv redus; pâlc. [G.-D. cetei; Sil. cea-tă] /<sl. țeta
ceată f. 1. adunare, mulțime de oameni sau de animale; 2. fig. cete de îngeri: ceata visurilor dalbe AL.; 3. odinioară, corp de 100 soldați; 4. suită: sosi cu o ceată numeroasă [Slav. ČETA].
ceátă f., pl. cete (vsl. bg. sîrb. četa, ceată; rus. četa, păreche, rut. čata, pol. czata; ung. csata, bătălie, ceată; alb. cetă. V. cetărez, cĭotcă). Mulțime de oamenĭ, trupă, bandă: ceata luĭ Bujor haĭducu. Odinioară, trupă de 1000 de soldațĭ.
CEA s. 1. bandă, buluc, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (O ~ de copii.) 2. (MIL.) buluc, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.) 3. grup, tabără. (S-au împărțit în două ~.)
cea s. v. CIN. TAGMĂ.
ceata feciorilor, formă de organizare a tinerilor legată de practicarea colindatului (v. colindă) și a celorlate obiceiuri de peste an. Odată cu alcătuirea anuală a c., se alege dintre feciorii cei mai prestigioși (de obicei dintre cei care au făcut armata) un grup de conducere formată dintr-un șef („primar”, „birău”, „vătaf”, „căpitan”), un casier („chezaș”) și mai multe ajutoare („locotenenți”, „ajutori de vătaf”); ei se ocupă cu organizarea (tocmesc gazda petrecerii, invită fetele la petrecere, tocmesc „lăutarii”, strâng banii etc.) și impun disciplina în cadrul petrecerii.

ceată dex

Intrare: ceată
ceată substantiv feminin