ceamur definitie

11 definiții pentru ceamur

ceamúr sms [At: SEVASTOS, N. 2/5 / V: ~i, cem~, cia~, cim~ / Pl: ~uri / E: tc çamur] (Reg) 1 Pământ muiat cu apă și amestecat cu paie, pentru tencuit. 2 Lut frământat bine pentru construitul caselor. 3 (Pex) Amestec de nisip, var și apă Cf imală, muruială, chirpici.
CEAMÚR s. n. (Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din tc. çamur.
CEAMÚR s. n. (Reg.) Material de construcție constituit din lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la tencuirea sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Din tc. çamur.
CEAMÚR s. m. (Regional) Lut amestecat cu paie și bine frămîntat, care se folosește la tencuit sau la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. Traian ațîța focul la o vatră adăpostită de cărămizi de ceamur. SADOVEANU, P. M. 245. Pe șes și în unele locuri din Dobrogea, casele se fac din ceamur. SEVASTOS, N. 2.
CEAMÚR s. m. (Reg.) Lut frământat cu paie tocate (și cu unele substanțe minerale), întrebuințat la construirea caselor țărănești, a cuptoarelor etc. – Tc. çamur „noroi”.[1]
ceamúr (reg.) s. n.
ceamúr s. n. (sil. cea-)
ceamúr (-ruri), s. n. – Mortar. Tc. çamur. Înv.
CEAMÚR ~uri n. Material de construcție alcătuit din lut frământat cu paie (sau pleavă) și folosit ca element de legătură la tencuitul pereților. /<turc. çamur
ceamur n. tencueală din humă frământată cu paie și uscată la soare. [Turc. ČAMUR, humă].
ceamúr n., pl. inuz. urĭ (turc. čamur, noroĭ). Dobr. ș. a. Lut ud amestecat cu paĭe ș. a. din care se fac părețiĭ caselor țărăneștĭ. V. chirpicĭ, vălătuc.

ceamur dex

Intrare: ceamur
ceamur substantiv neutru
  • silabisire: cea-