ceambur definitie

9 definiții pentru ceambur

ceambúr sn [At: LET. I, 16/16 / V: ~abíl, ~abúl, ~abún, ~abúr, ~úl, ~a, geabúl, gea~ie / Pl: ~uri / E: tc çapul] 1 Detașament de trupe trimis în țară străină ca năvălitori. 2 (Spc) Detașament de tătari. 3 Expediție neașteptată, de pradă Cf podgheaz. 4 (Îe) A bate ~ul (sau ~a), ori a umbla ~a (sau ~ul), ori a umbla în geamburii A hoinări. 5 (Îae) A nu face nimic, pierzându-și vremea. 6 A nu se astâmpăra.
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. – Ucr. čambul.
ceambúr (înv., pop.) s. n., pl. ceambúruri
ceambúr s. n., pl. ceambúruri
ceambúr (ceambúruri), s. n. – Expediție în scop de jaf într-o țară dușmană, incursiune, năvală. Cuvînt oriental, cf. tc. çapul „incursiune” (Șeineanu, II, 121; DAR); lipsește însă etimonul direct numai dacă nu este rut. çambul, pol. czambul. Sec. XVII, înv.
ceambur n. 1. odinioară, năvala neașteptată a hordelor tătare pe pământul Moldovei (și jaful făcut cu acea ocaziune); 2. azi, Mold. (în munții Sucevii) a bate ceamburu, a umbla după ștrengării și petreceri. [Tătar ČAPUL, incursiune (pol. rut. ČAMBUL); pentru sensul figurat modern ecoul slăbit al cumplitelor prădăciuni de odinioară, cf. podgheaz].
ceambúr n., pl. urĭ (rut. čámbuŭ, pol. czambul, d. tăt. geagataic čapaúl, incursiune). Vechĭ. Năvală de Tătarĭ călărĭ. Azĭ. Mold. Fig. A bate ceamburu (pe la mahala), a umbla după amorurĭ (pe la mahala). V. razie.

ceambur dex

Intrare: ceambur
ceambur substantiv neutru