ceahlău definitie

2 intrări

20 definiții pentru ceahlău

ceahlắu sm [At: MARIAN, O. I, 178 / V: cealhắu / Pl: ~ăi / E: mg csaholó] 1 Vultur auriu Si: sorliță, (Ban) șurliță. 2 (Mun) Vultur-pleșuv. 3 (Reg) Vultur-bărbos (Gypactus barbatus).
cealhắu sm vz ceahlău
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Regional) Vultur-bărbos, zăgan.
CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Zăgan. – Magh. csaholó.
Ceahlắu (nume de loc) (Cea-hlău) s. propriu m., art. Ceahlắul
ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii
ceahlău s. m. (sil. -hlău), art. ceahlăul; pl. ceahlăi, art. ceahlăii
CEAHLĂU s. v. vultur bărbos, zăgan.
ceahlắu (ceahlắi), s. m. – Varietate de vultur (Gypaetus barbatus). Mag. csagoló „care urlă” (Pușcariu, Dacor., III, 673; DAR); Cf. cehăi. Din aceeași sursă toponimul Ceahlău.
CEAHLẮU ~i m. Pasăre răpitoare care trăiește în zona muntoasă, făcându-și cuibul pe stânci inaccesibile. /<ung. csaholó
ceahlău (cealhău) m. Buc. Tr. pasăre răpitoare ce petrece prin locuri muntoase, cuibărind în stâncile inaccesibile (Gypaetus barbatus). [Probabil identic cu numele muntelui omonim].
Ceahlău n. cel mai înalt munte din toată Moldova, piscul Carpaților în județul Neamțu: 1906 m.
cealhău m. V. ceahlău.
pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.
ceahlắŭ m. (ung. csaholó, care scheaună saŭ țipă, d. saholni, a scheuna, a țipa, cum face această pasăre. Dac. 3, 673. V. cihăĭ. Cp. cu țiclăŭ). Trans. Mold. Sórliță. – Și cealhăŭ, cilihoĭ și cĭulihoĭ.
ceahlău s. v. VULTUR BĂRBOS. ZĂGAN.
CEAHLĂU 1. Masiv muntos, situat în Carpații Orientali, între Valea Bistriței la E, a Bistricioarei la N și a Bicazului la S. Este alcătuit în special din conglomerate, care dau în relief forme pitorești (abrupturi, turnuri, colți). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolașu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Căciula Dorobanțului, Turnul lui Budu, cabane, la poale stațiunea Durău ș.a.). Rezervație complexă (4.073 ha) declarată în 1990 parc național, cu numeroase endemisme carpatice (coada șoricelului, garofița de munte, vulturica etc.), rarități floristice (vulturica de Pojorîta, ghințura ș.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colți, tisa etc.) și unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din țară, cunoscute și sub denumirea de zadă, „stejarul munților” sau „crin”, de unde și denumirea rezervației naturale „Polița cu Crini”. 2. Com. în jud. Neamț, la poalele masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. În apropiere, stațiune arheologică din Paleoliticul mijlociu și tîrziu.
CEAHLĂU, sau CEALHĂU subst., magh. csalhó „vultur”, zăgan (Păs) numele unui masiv carpatin; a circulat și ca n. de persoană cf. Ceahlău fam. buc. (Glos IV) și Cehlăești s. (16 A IV 97).

ceahlău dex

Intrare: ceahlău
ceahlău substantiv masculin
  • silabisire: -hlău
Intrare: Ceahlău
Ceahlău