cazac definitie

4 intrări

17 definiții pentru cazac

cazác sm [At: (a. 1651) HRISOV, ap. GCR. I, 151 / V: căzác / Pl: ~aci / E: rs кaзaк] 1 Membru al unei comunități militare autonome formate, în secolul al XIV-lea, din elemente nemulțumite ale regimului moscovit, așezate pe teritoriile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, recunoscute sub Ivan cel Groaznic (1570), având obligația, în schimbul unor privilegii, să apere țara împotriva invaziilor. 2 (În Rusia, începând din sec. XVIII.) Soldat dintr-o unitate de cavalerie ușoară recrutată, de obicei, dintre cazaci (1). 3 (Pgn) Rus. 4 (Înv; Mun) Soldat care făcea parte dintr-un corp de pedestrime și călărime pământeană (întocmită în felul cazacilor ruși) în număr de 2000, sub comanda agăi, iar, mai târziu, redus la 240, sub polcovnicul de oraș și polcovnicul de Târgoviște. 5 (Înv; Mun; șîs) ~i cataragi, ~i martalogi Militari sau slujitori fără leafă, dar scutiți de dări răspândiți prin județe. 6 (Irn) Zbir. 7 Agent de poliție. 8-9 (Fig) Copil sau om voinic și curajos. 10 (Art) Căzăcescul (25). 11 (Mol; Trs) Vânt de răsărit (ce bate dinspre țara cazacilor) Cf crivăț.
cazấc sm vz cazic
căzác sm vz cazac
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în sec. XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei comunități militare autonome care s-au așezat pe teritoriile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde, în schimbul unor privilegii, era obligat să apere țara împotriva invaziilor. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Persoană făcînd parte dintr-o populație rusă care a colonizat odinioară anumite regiuni periferice ale statului moscovit și care se bucura de oarecare autonomie, fiind obligată, în schimb, să apere țara împotriva invaziilor străine. 2. Soldat din unitățile militare speciale de cavalerie, recrutate din populația descrisă mai sus. Priveam. Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barbă lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61.
CAZÁC, cazaci, s. m. 1. Persoană făcând parte dintr-o populație rusă care a colonizat odinioară anumite regiuni ale statului moscovit și care, în schimbul unor privilegii, era obligată să apere țara împotriva invaziilor. 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci (1). – Rus kazak.
cazác s. m., pl. cazáci
cazác s. m., pl. cazáci
cazác (cazáci), s. m.1. Membru al unei comunități militare autonome așezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată dintre cazaci. Tc. kazak „aventurier” (Cihac, II, 46: Șeineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak. – Der. căzăcească, s. f. (dans tipic); căzăcesc, adj. (de cazac); căzăcește, adv. (în felul cazacilor); căzăci, vb. (a transforma în cazaci); căzăcime, s. f. (mulțime de cazaci); cazacliu, s. m. (înv., negustor care făcea trafic cu Rusia), din tc. kazacli „originar din țara cazacilor”; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).
CAZÁC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Membru al comunității militare-agricole de coloniști privilegiați de la periferia statului rus, care participau activ la apărarea hotarelor. 2) Țăran urmaș al acestor coloniști în unele regiuni din sudul Rusiei. 3) Militar din unitățile de cavalerie formate din cetățeni recrutați din aceste regiuni. /<rus. kazak
cazac m. 1. cel ce ține de poporul Cazacilor din Rusia; 2. fig. (ironic) sbir, agent de poliție: ce te apucase să asmuți cazacii asupra noastră? AL.; 3. Tr. vântul de răsărit (adică cel ce bate dinspre țara Cazacilor).
Cazaci m. pl. od. l. MoId, corp de cavalerie ușoară, recrutat din cazacii Zapororojeni, și mai târziu corp de ostași pământeni, întocmit după Cazacii străini; 2. Munt. slujitori de scuteală, răspândiți prin județe, scutiți de dări: vel-Căpitan de Cazaci cu steagul și toboșarul său FIL.
Cazaci m. pl. neam tătăresc rusificat, așezat la început dincolo de pragurile Niprului (și de aceea numiți Zaporojeni), apoi pe lângă Don și în posesiunile turcești dela Marea-Neagră. Independenți până la Petru cel Mare, Cazacii s’au răsboit în diferite rânduri cu Leșii, Tătarii, Moscoviții și Românii; uneori, tocmiți de Leși și de Români, Cazacii formau cete de apărare a granițelor țârii. Hatmanii lor cei mai vestiți aur fost Bogdan Hmielnițki și Mazeppa.
cazác m. (rus. kazák, d. turc. kazak, om liber, vagabond). Un fel de cavalerist rusesc. Fig. Om milităros și brutal. – Cazaciĭ îs niște Tătarĭ rusificațĭ stabilițĭ în sudu Rusiiĭ, maĭ ales pe lîngă Don. Aŭ fost independențĭ pînă la Petru cel Mare al Rusiiĭ și s’aŭ bătut de multe orĭ cu Poloniĭ, Tătariĭ, Moscovițiĭ și Româniĭ. Une-orĭ mercenarĭ aĭ Polonilor și aĭ Românilor, formaŭ trupe de apărare la hotare. Astăzĭ formează cavaleria ușoară a Rusieĭ, ĭar în vechime eraŭ trupe de Cazacĭ și la Românĭ. V. zaporojan.
CAZAC, ostaș din organizația liberă militară ucraineană, în care se înrolau și moldoveni (Cazacii de la Nipru). 1. Cazacul frecv. n. de fam. (Băl I, III). 2. Căzac (Buc, CL); -ă (Sd XXII), -ul pren. (17 A IV 451). 3. Căzăcel, fam. (Băl II, III). 4. Căzăcescul, V., mold., 1680 (Sd V). 5. Căzaca, cneaghina lui Trifan, numită și Maria-Căzaca (17 A IV 418, V 277). 6. Cozac (Mar; 17 A II 124).
Căzac,-a, Căzăc/el, -escu v. Cazac 2 – 5.

cazac dex

Intrare: cazac
cazac substantiv masculin
Intrare: Căzac
Căzac
Intrare: Cazac
Cazac
Intrare: cazâc
cazâc