cavaler definitie

24 definiții pentru cavaler

cavalér sm [At: DUMITRACHE, 414 / V: ~leáriu, ~lír, ga~ / Pl: ~i / E: rs кaвaлepь] 1 (Înv) Călăreț. 2 (Mil; înv) Soldat din cavalerie Si: cavalerist, călăraș, (înv) călariu. 3 (În vechea Romă) Cetățean din ordinul călăreților, ordin mijlociu, între patricieni și plebei având fiecare un cal întreținut pe socoteala statului. 4 (În Evul Mediu, în Apus) Nobil care era membru al ordinului sau instituției cavaleriei (cu un ceremonial deosebit) și căruia i se impuneau disprețul pericolului, lealitatea, apărarea celor slabi, curtenia față de femei. 5 (Pex) Membru al unor ordine militare și religioase instituite pentru lupta împotriva necreștinilor. 6 (Pex) Membru al unui ordin onorific instituit de suveran. 7 (Spc) Persoană cu gradul cel mai puțin înalt dintr-un ordin care are mai multe grade. 8 (Îoc damă) Bărbat care însoțește o doamnă sau o domnișoară. 9-10 (Pex) Bărbat care, la un bal, dansează cu o femeie (sau care curtează o femeie). 11 (Îs) ~ de onoare Tânăr care însoțește, împreună cu o domnișoară de onoare, pe miri, la cununie Vz frate-de-mire Cf vornicel, chemător. 12 (Înv; îs) ~ de industrie Persoană care, în ciuda aspectului onest, face înșelătorii în stil mare și trăiește din expediente. 13 (Pex) Om onest, politicos, leal, cu purtări nobile. 14 (Pex) Greutate de sârmă care se pune călare pe brațul balanțelor de precizie (pentru greutăți foarte mici). 15 (Bot; reg) Canale (Impatiens balsamina). 16 (Bot; reg) Cârciumăreasă (Zinnia elegans).
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier.
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În evul mediu, în apusul și în centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).
CAVALÉR, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil cu o situație militară înaltă, consfințit pentru luptă, de rege sau de un reprezentant al lui, în cadrul unei ceremonii speciale care a variat după țări și epoci; (urmat de determinări, în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios, întrunind toate atribuțiile care decurg din această situație. Se înclinase in fața ei ca un cavaler din vechi timpuri. SADOVEANU, N. F. 15. Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul. EMINESCU, O. I 152. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta. EMINESCU, O. I 146.De pe zalele-aurite Secunosc că-s cavaleri. NEGRUZZI S. II 78. II. 1. Om plin de abnegație,generos și nobil. (Adjectival) Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri. ALECSANDRI, T. I 272. 3. Bărbat necăsătorit, holtei, burlac. Cavalerii invitau la un vals pe noile lor cunoștințe. VLAHUȚĂ, O. A. III 3. Țineți-vă frumos și nu fiți așa de posomorite, c-au să vie cavalerii să vă poftească [la dans]. ALECSANDRI, T. I 160. Cavaler de onoare = tînăr care însoțește pe miri la cununie. 4. (Urmat de determinări în genitiv) Membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații.
CAVALÉR, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil consfințit pentru cariera armelor (de rege sau de un reprezentant al lui) printr-o ceremonie specială; (urmat de determinări; în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios; membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații. II. 1. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Tânăr necăsătorit; holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Rus kavaler (< fr.).
cavalér s. m., pl. cavaléri
cavalér s. m., pl. cavaléri
CAVALÉR s., adj. 1. s., adj. v. celibatar. 2. s. v. călăreț.
CAVALÉR s.m. I. (Ist.) Membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, format din cetățeni bogați. ♦ Nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (și astăzi în unele țări) membru al unui ordin militar religios. ♦ Membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. ♦ Cavaler de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor, șarlatan, escroc. II. 1. Om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Bărbat necăsătorit; holtei, burlac. [< it. cavaliere, fr. chevalier].
CAVALÉR s. m. I. 1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați. 2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios. 3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. 4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc. II. 1. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. bărbat necăsătorit; holtei, burlac. ♦ ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie. (< rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
cavalér (cavaléri), s. m.1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decorații. – 4. Persoană avînd titlu de cavaler. – 5. Călăreț. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. căvăler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; înv. fățiș, pe față); cavalerește, adv. (în felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s. f. (călărime; instituția cavalerilor); cavalerism, s. n. (purtare de cavaler); cavalerist, s. m. (călăreț); cavaleros, adj. (cavaleresc).
CAVALÉR cavaléri m. 1) (în evul mediu) Titlu de nobil conferit (inițial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (în unele țări) Posesor al unei decorații importante. 5) rar Persoană călare; călăreț. 6) Bărbat care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tânăr neînsurat; fecior; flăcău. ◊ Cavaler de onoare tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie și la nuntă; vornicel. 8) Bărbat care însoțește o doamnă. /<rus. kavaler
Alcantara f. oraș în Spania pe Tago cu 5800 loc. Cavalerii de Alcantara, ordin religios și militar spaniol (1170-1835).
cavaler m. 1. în evul mediu, cel ce a fost admis într’un ordin militar sau religios: s’a ’mbrăcat în zale lucii cavalerii dela Malta EM.; cavaler rătăcitor, care colindă lumea s’afle aventuri extraordinare spre a-și arăta bărbăția; 2. titlu de nobleță mai jos de baron; 3. cel ce a obținut o decorațiune: cavaler al Coroanei României; 4. bărbat, în opozițiune cu damă sau domnișoară (la o preumblare, sau petrecere); cavaler de industrie, șarlatan, pungaș.
Stamate m. 1. (Iacov), Mitropolit al Moldovei, care a binemerit pentru răspândirea culturei în Moldova (1748-1803); 2. (Cavalerul Costache), nepotul celui precedent, unicul poet basarabean: Muza Românească (mort 1870).
*cavalér m. (rus. kavalér, fr. cavalier, ngr. kavalliéris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetățean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis în ordinu cavalerizmuluĭ în evu mediŭ: cavaleru Bayard. Membru al unuĭ ordin militar (ca ceĭ din Malta orĭ ceĭ Teutonĭ). Nobil de un rang inferior celuĭ de baron (obișnuit în Italia și Austria). Purtător al uneĭ decorațiunĭ în gradu cel maĭ de jos: cavaler al Coroaneĭ Româniiĭ. Bărbat, în opoz. cu damă la dans. Pop. Holteĭ. Cavaler rătăcitor, cavaler care cutreĭera lumea ca să îndrepte nedreptățile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.
CAVALER s., adj. 1. s., adj. burlac, celibatar, flăcău, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (A rămas ~.) 2. s. (TEHN.) călăreț. (~ la o balanță.)
bărbát-cavalér s. m. Bărbat cu atitudine cavalerească ◊ „Nefiind suficiente bărci de salvare pentru cei 2200 de pasageri de pe navă, peste 1000 de bărbați au consimțit să-și sacrifice viața lăsând să plece femeile și copiii. În 1931, o asociație a femeilor de pe «Titanic» a organizat ridicarea la New York a unei statui în memoria «bărbaților-cavaleri» de pe navă. Statuia s-a pierdut însă [...] și a fost regăsită în 1978 de actualul președinte al societății bărbaților «titaniști».” R.l. 3 V 85 p. 6; v. și 10 V 85 p. 1 //din bărbat + cavaler//
CAVALERII DANUBIENI (în mitologia geto-dacilor), divinități în prov. romane dunărene înfățișate sub forma unor călăreți, care poartă în vârful suliței balaurul dacic. Constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului Trac.
CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.
CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.
PURTĂTORI DE SABIE, Cavaleri ~, ordin religios creat în 1197, la Bremen, de Albert de Buxhövden, episcop de Riga, care a primit o organizare militară (1202) pentru creștinarea, prin forță, a Țărilor Baltice. S-a unit (1237), cu cel al Cavalerilor Teutoni.
cavalér, cavaleri s. m. 1. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. ♦ Cavalerul trac = zeu tânăr, aparținând mitologiei tracice din aria balcanică și danubiană, reprezentat călare și adesea în împrejurimi cinegetice, al cărui cult s-a răspândit în timpul Imperiului roman și la nord de Dunăre. ♦ Cavalerii danubieni = divinități în mitologia dacilor, înfățișate sub forma unor călăreți care poartă în sulițe balaurul dacic și care constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului trac. ♦ Cavalerii Apocalipsei = societate secretă stranie, întemeiată în 1693 de Agostino Gabrino, care și-a asumat misiunea de a apăra Biserica împotriva așteptatului Antihrist. ♦ Cavalerii Ordinului de Malta (sau Cavalerii ioniți) = membrii unui ordin monahal-cavaleresc creat în sec. 12 la Ierusalim, care aveau ca scop, la început, îngrijirea pelerinilor bolnavi și apoi apărarea Sfântului Mormânt și care, în 1530, au primit ca feudă de la Carol V însula Malta, de unde și-au tras numele; în 1834 ordinul s-a instalat la Roma; ospitalieri. 2. Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 3. (Pop.) Tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).
cavaler de Kurlandia expr. (vulg.) homosexual.

cavaler dex

Intrare: cavaler
cavaler substantiv masculin