cauza definitie

2 intrări

35 definiții pentru cauza

cauza vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 369/14 / P: ca-u~ / Pzi: ~zéz / E: fr causer, it causare] 1-2 A fi cauza (1-2) unui fenomen Si: a pricinui.
cáuză sf [At: DOSOFTEI, V. S., 216 / V: (înv) cavză / P: ca-u~ / Pl: ~ze / E: lat causa, it causa, fr cause] 1 (Fiz) Fenomenul anterior, căruia îi urmează, în mod necesar, alt fenomen. 2 Tot ce produce un anumit efect. 3 Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. 4 (Îs) ~za păcii Problemă a dezarmării și combaterii războiului, violenței. 5 (Îlav) În cunoștință de ~ Cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. 6 (Îe) A face ~ comună (cu cineva) A-și uni interesele (cu ale altuia). 7 Motiv. 8 Rațiune. 9 (Jur) Proces. 10 (Îe) A avea câștig de ~ A i se da cuiva dreptate (într-o dispută). 11 (Îae) A câștiga. 12 (D. un organ juridic; îe) A da (cuiva) câștig de ~ A se pronunța în favoarea uneia din părțile aflate în proces. 13-14 (Îe) (A fi) în ~ (A fi) interesat. 15-16 (Îae) (A fi) implicat. 17 (Îe) A pleda ~za cuiva A apăra interesele cuiva. 18 (Îs) ~ finală Scop. 19 (Îas) Sfârșit care determină desfășurarea unui fenomen. 20 (Îlpp) Din ~za sau din ~ de Pentru. 21 (Îlc) Din ce (sau care) ~ Pentru ce. 22 Mobil. 23 (Pex) Vină. 24 Afacere. 25 Interes. 26 (Îe) A fi afară din ~ A fi în afară de urmărire. 27 (Îae) A nu fi implicat. 28 (Îae) A fi afară din discuție.
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ♦ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.); a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întîmplări (în special neplăcute, rele), a pricinui, a produce, a provoca. Grindina a cauzat pagube. – Pronunțat: ca-u-.
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, căruia îi servește ca punct de plecare, între cele două fenomene stabilindu-se un raport strîns de interdependență; pricină. Căldura este cauza dilatării corpurilor. ▭ Dezvoltînd genialele teze ale lui Marx și Engels, Lenin și Stalin au analizat în profunzime și au scos la iveală în mod concret cauzele războaielor în condițiile imperialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 215. Una din cauzele principale ale vieții îndelungate ale artei clasice este faptul că ea reflectă profund și just orînduirea socială, lupta de clasă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/3. Această revoluție nu avu drept cauză turburările din Europa, ci numai drept ocazie. BOLINTINEANU, O. 311. ◊ Loc. conj. Din cauza... = datorită..., din pricina... Din cauza aceasta (sau din această cauză) = din pricina aceasta. Tata nu mai sosește. Din această cauză, mama devine din ce în ce mai tăcută. SAHIA, N. 48. Din cauză de... = din motiv de..., pentru. Am lipsit din cauză de boală. Din cauză că... = pentru că, fiindcă, deoarece. Din ce (sau din care) cauză? = pentru ce? 2. Problemă de mare amploare socială, care interesează și preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Un artist... simte de. obicei mai profund și poate fi deci mai capabil să exprime și să servească o cauză. ANGHEL, PR. 186. Arta a servit întotdeauna marile cauze sociale... ea n-a putut rămîne în sfera nouroasă a frumosului în sine. IONESCU-RION, C. 105. Mai mulți juni patrioți și devotați cauzei naționale, avînd înfrunte unii pe d. Ipătescu, alții pe bravul cadet Andreescu, îi țin calea [colonelului Solomon] și acest din urmă îl face prizonier în numele poporului. BOLINTINEANU, O. 250. ◊ (De obicei urmat de determinări în genitiv) Pacea va fi menținută și consolidată dacă popoarele vor lua în propriile lor mîini cauza menținerii păcii și o vor apăra pînă la capăt. STALIN, I. PRAV. 1951, 14. Omenirea progresistă și iubitoare de pace privește cu drept cuvînt politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – politică de întărire continuă a Statului sovietic, a economiei și culturii sale – drept un aport hotărîtor la cauza apărării păcii și libertății popoarelor. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Aplicarea întocmai și pînă la capăt a politicii partidului este cauza întregului popor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele cu ale altuia. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. F. 86. 3. Afacere pentru care cineva se înfățișează înaintea judecății; pricină, proces. Am o cauză la judecătorie. ◊ (Azi mai ales în expr.) A avea cîștig de cauză (într-un proces, într-o discuție etc.) = a cîștiga, a învinge. A da (cuiva) cîștig de cauză = a se pronunța în favoarea cuiva, a-i da dreptate. A pune (pe cineva) în cauză = a implica pe cineva într-o afacere (judiciară). A scoate (pe cineva) din cauză = a recunoaște că cineva nu are nici un amestec într-o afacere (judiciară). (A fi) în cauză = (a fi) interesat într-o chestiune (judiciară). Cei în cauză s-au prezentat să-și spună cuvîntul. – Pronunțat: ca-u-.
CAUZÁ, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – După fr. causer.
CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, căruia îi servește ca punct de plecare; pricină, motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea câștig de cauză = a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = a se pronunța în favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).
cauzá (a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză
cáuză (ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
cauzá vb. (sil. ca-u-), ind. prez. 1 sg. cauzéz, 3 sg. și pl. cauzeáză
cáuză s. f. (sil. ca-u-), g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze
CAUZÁ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. v. aduce.
CÁUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.), cuvânt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămânță. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. obârșie, origine, (fig.) izvor, mamă. (~ tuturor succeselor e...) 3. obiectiv, scop, țel, țintă, (înv.) pricină. (Luptă pentru nobila ~ a independenței.) 4. v. proces.
Cauză ≠ efect
CAUZÁ vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare].
CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. ◊ În cunoștință de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ◊ A avea câștig de cauză = a câștiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
CAUZÁ vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari)
CÁUZĂ s. f. 1. ceea ce determină apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiții, apariția altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni. ♦ în cunoștință de ~ = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face ~ comună = a lupta împreună (cu alții) pentru aceeași cauză. ◊ motiv, rațiune. 3. (jur.) pricină, proces. ♦ a avea câștig de ~ = a câștiga. (< lat., it. causa, după fr. cause)
cáuză (cáuze), s. f.1. Motiv. – 2. Proces, pricină. Lat. causa (sec. XIX). – Der. cauza, vb. (a pricinui, a produce), din lat. causare; cauzal, adj., din lat. causalis; căuzaș, s. m. (partizan, revoluționar), cuvinte folosite mai ales în 1848; cauzativ, adj., din lat. causativus.
A CAUZÁ ~éz tranz. A face să se producă; a provoca; a pricinui; a aduce; a produce. [Sil. ca-u-] /<fr. causer
CÁUZĂ ~e f. 1) Fenomen care provoacă sau determină apariția efectului; motiv; temei; pricină. ~ principală. ~ obiectivă. 2) jur. Acțiune pentru care cineva apare în fața judecății; proces. ◊ A avea câștig de ~ a câștiga un proces judiciar. A (nu) fi în ~ a (nu) fi implicat într-o acțiune. 3) Problemă socială, de mare importanță, care preocupă o colectivitate de oameni și pentru a cărei apărare se duce o luptă. ~a păcii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause
cauzà v. a fi cauza, a pricinui.
cauză f. 1. ceea ce face că un lucru există; 2. motiv, rațiune de a fi: fără nicio cauză; 3. partid, interes: a face cauză comună; 4. proces: cauzele celebre.
*cáuză f., pl. e (lat. causa și caussa, de unde vine și ac-cusare). Principiŭ, ceĭa ce face ca un lucru să fie: Dumnezeŭ e cauza primă. Motiv, subĭect, pricină: a lucra fără cauză. Interes, partid: a apăra cauza inocențeĭ. Proces: a scoate pe cineva din cauză. A face cauză comună cu cineva, a te solidariza cu el. Din cauză că, din pricină că, fiind-că: staŭ acasă din cauză că ploŭă, din cauza ploiĭ.
*cauzéz v. tr. (fr. causer; lat. causari). Pricinuĭesc, produc, sînt cauza unuĭ lucru: lovirea cauzează durere.
CAUZA vb. 1. a pricinui, a produce, a provoca, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 2. a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 3. a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a provoca, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. a aduce, a pricinui, a produce, a provoca. (A ~ mari daune.)
CAUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. obîrșie, origine, (fig.) izvor, mamă. (~ tuturor succeselor e...) 3. obiectiv, scop, țel, țintă, (înv.) pricină. (Luptă pentru nobila ~ a independenței.) 4. (JUR.) acțiune, judecată, proces, (livr.) speță, (înv. și pop.) price, (pop.) dreptate, lege, pricină, (reg.) pîră, (prin Transilv.) tărghelaș, (înv.) divan, județ, prigonire, sud, (înv., în Mold.) delă. (Mîine se judecă ~.)
CAUZĂ. Subst. Cauză, motiv, mobil, factor, germen (fig.), pricină; motivare, motivație, temei, rațiune. Pretext, prilej, ocazie, justificare, justificație. Scuză; subterfugiu (livr.), motiv fals. Îndemn, imbold, stimulare, stimul (rar), stimulent, impuls. Cauzalitate; condiționare, interdependență, filiație (fig.), determinare. Determinism. Adj. Cauzal. Cauzator, pricinuitor, provocator, provocant (rar), generator, determinant, determinativ, hotărîtor. Motivat, întemeiat, justificat. Justificabil, scuzabil; justificativ. Cauzativ, factitiv (lingv.). Vb. A cauza, a determina, a condiționa, a produce, a provoca, a stîrni, a pricinui, a da naștere, a prilejui, a prileji (înv.), a genera, a ocaziona (rar), a isca, a da prilej la.... A stimula, a încuraja, a îmboldi (fig.), a incita, a îndemna, a impulsiona. A justifica, a motiva; a invoca motive, a pune pricină, a căuta motive, a căuta un pretext, a căuta pricină, a găsi pricină, a găsi un pretext, a avea un pretext, a pretexta. A avea un motiv, a avea scuze. V. circumstanță, necesitate.
FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.
POST HOC, ERGO PROPTER HOC (lat.) după aceasta, deci din cauza aceasta – Sofism care constă în stabilirea legăturii cauzale între două evenimente sau fapte pe baza simplei lor succesiuni în timp.
SUBLATA CAUSA, TOLLITUR EFFECTUS (lat.) dacă se suprimă cauza, dispare efectul – Adagiu din dreptul roman. Efectele juridice dispar o dată cu dispariția cauzei care le-a generat. În sens mai larg, nu există cauză fără efect.
a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului.

cauza dex

Intrare: cauză
cauză substantiv feminin
  • silabisire: ca-u-
Intrare: cauza
cauza verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: ca-u-