catastrofă definitie

2 intrări

18 definiții pentru catastrofă

catastrófă sf [At: GHICA, S. 115 / V: (nob) ~óf sn / Pl: ~e / E: fr catastrophe, lat catastropha, ngr ϰαταστροφα „întoarcere”] 1 Întâmplare neașteptată, tragică și dezastruoasă Si: nenorocire Vz cataclism. 2 (Lit; pex) Eveniment decisiv, care duce la deznodământul tragic al acțiunii.
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha.
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha.
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, întîmplare neașteptată cu urmări dezastruoase, nenorocire mare, dezastru. V. calamitate. Împrejurarea în care ei și-au găsit moartea a fost, de cele mai multe ori, o catastrofă. BOGZA, A. Î. 78. În urma catastrofei de la Drăgășani n-a mai rămas din armata grecească decît cete izolate. GHICA, S. 115. ◊ (Glumeț) M-am înfiorat la gîndul că s-ar putea stîrni un vifor de ploaie; ar fi fost o catastrofă iremediabilă. SADOVEANU, N. F. 57.
CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru. – Fr. catastrophe (lat. lit. catastropha).
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
catastrofá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. catastrofeáză
catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe
CATASTRÓFĂ s. v. dezastru.
CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].
CATASTRÓFĂ s.f. 1. Nenorocire mare, dezastru, calamitate; tragedie. 2. Momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice; deznodământ. [< fr. catastrophe, cf. gr. katastrophe – revărsare, întoarcere].
CATASTROFÁ vb. tr. a consterna, a descuraja. ◊ a produce cuiva o catastrofă. (< fr. catastropher)
CATASTRÓFĂ s. f. 1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ. 2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate. (< fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)
CATASTRÓFĂ ~e f. Eveniment tragic de mari proporții, survenit pe neașteptate, cu urmări dezastruoase. 2) (în tragediile antice) Punctul culminant al acțiunii. [G.-D. catastrofei] /<fr. catastrophe, lat. catastropha
catastrofă f. 1. nenorocire mare, sfârșit tragic; 2. desnodământul unei tragedii sau drame.
*catastrófă f., pl. e (vgr. katastrophé. V. strofă). Mare răsturnare de lucrurĭ, nenorocire imensă, ruină, crah. V. cataclizm.
CATASTRO s. calamitate, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)
film-catastrófă s. n. Film care are ca temă o catastrofă (cutremur, inundație etc.) ◊ „Psihologii explică moda filmelor-catastrofă ca o formă de consolare: un sistem inventează o condiție apocaliptică pentru ca, în comparație cu ea, realitatea să apară mai bună și mai potrivită, mai suportabilă.” R.lit. 3 IV 75 p. 23. ◊ „Se pare că genul filmelor-catastrofă s-a încetățenit definitiv odată cu celebrul «Păsările» al lui Hitchcock.” R.l. 25 XI 78 p. 2. ◊ „Conceput în maniera filmelor-catastrofă [...] «Viaductul» aduce în prim-plan figura sinistră, dar reală, a unui maniac care, prin anii ’30, se «specializase» în dinamitarea podurilor de cale ferată [...]” Săpt. 8 VI 84 p. 5; v. și R.lit. 22 V 75 p. 24 //din film + catastrofă//

catastrofă dex

Intrare: catastrofă
catastrofă substantiv feminin
Intrare: catastrofa
catastrofa verb grupa I conjugarea a II-a